Gotcha!

Așa-i ca te-ai gândit la slaba, gen slaba, schiloada, silfida etc?
Eram sigura!
Adevarul e ca intr-o lume in care refrenul preferat e „i’m a Barbie girl, in a Barbie world/ life in plastic, is fantastic”, la ce te-ai putea aștepta?

Dar nu despre genul ăla de slaba vorbim acum. Despre celălalt, ăla de om care are nevoie sa fie protejat.

Cred ca am o dubiosenie înscrisă in codul genetic. De cand eram copil încercam sa demonstrez tot timpul cât de puternica sunt eu si ce bine ma descurc eu singura. Sub nici o forma nu vroiam sa dau semne de slăbiciune. Daca imi venea sa plâng, aveam grija sa nu o fac de fata cu cineva. Mi se părea injositor sa ma vadă ca plâng. Eu? Slaba? No way!

Aveam o ambitie tare ciudata de a face cele mai grele lucruri, de a uimi pe toată lumea. Daca vroia cineva sa se asigure ca fac ceva, nu trebuia decat sa imi spună ca nu crede ca pot face respectivul lucru si problema era rezolvată.

Am ajuns si la maturitate. Obiceiurile astea s-au păstrat! Si la job si in viața privată! La primul meu job plângeam la buda cand ma lăsau nervii, sau cand eram depașită de multele proiecte pe care mi le asumam.
Nu o sa o uit pe Adriana, una dintre colegele mele de la primul loc de munca. La petrecerea de Crăciun se dădeau diverse premii, iar ea a luat premiul de angajatul anului. Singura chestie pe care a spus-o pe post de speech a fost: „promit ca anul viitor sa nu il mai iau”. Nu l-a luat acolo, ca si-a schimbat job-ul, dar am dubii ca a reușit sa își țină promisiunea pana la capăt. Aveam același aluat, de-aia ne-am si împrietenit. Si stiu cât e de greu sa te abții sa demonstrezi.

Am ajuns la un moment dat in faza in care am obosit. Am obosit sa demonstrez, sa fiu puternica, sa uit de sentimente si toate. Si m-am oprit, m-am dat câțiva pași înapoi si m-am întrebat ce vreau, de ce anume am nevoie?
Acum stiu!
Vreau sa fiu slaba!
Am nevoie sa fiu protejata!
Am nevoie de caldura!

Evident ca nu am cum sa devin brusc plangacioasa cu stat de plata, pe genul bocitoare, dar vreau sa nu mai maschez slăbiciunea. De fapt nici măcar nu sunt convinsă ca e slăbiciune. Plansul nu înseamnă decat un mod de a descarca energiile negative acumulate in procesul de a demonstra. Înseamnă sa faci loc pentru altele, sa te eliberezi!

Din păcate daca pentru multă vreme încerci sa iti blochezi lacrimile, la un moment dat nici nu mai ies, oricât ai vrea!

Auzi doar o voce care iti spune:
„Vaaaaaaiiiii, fata așa mare sa plângă? Rusineeeee!!!”

//

Web analytics