Am scos capul din nisip si… surpriza!

1425_3

Am fost copilul parintilor mei. Cam toata viata, as putea spune.

Am fost ascultatoare. Cam toata viata.

Am mers la scoala, am luat note bunicele, am incercat sa nu ies din cuvantul parintilor si a tuturor celor care reprezentau “superiorul”, sa fac ceea ce se astepta de la mine. Nu am iesit prea mult din coltisorul meu ca sa nu para ca as fi needucata sau poate sa il manii pe Dumnezeu ca mi-a dat o viata asa frumoasa si eu ma arat nemultumita.

Din cand in cand primeam cate un “good girl” care ma tinea in pozitia sluj pentru inca o vreme.

Si a venit un moment. O revelatie. O senzatie. M-am trezit. Si am inceput sa traiesc.

A fost foarte greu la inceput. De ce faci umbra pamantului? De ce faci ceea ce faci? Ce faci cand nu iti mai gasesti locul? Cine esti tu?

Eu nu sunt rolurile pe care le am. Niciunul dintre rolurile astea nu ma defineste. Eu sunt suma lor. Si mai sunt eu. Eu cu sentimente care sunt ale mele. Ale mele si atat. Nu au legatura cu parintii mei, cu sotul cu copilul sau cu oricine din jurul meu. Sunt niste bucatele care sunt ale mele si care ma definesc.

Am luptat mult sa le descopar si nu, nu voi renunta la ele doar pentru ca ele nu fac parte din ceea ce stia lumea ca eram eu inainte sa ma trezesc. Nu voi reveni la adormirea lipsita de sentimente dar pentru ca sunt mai usor de ingurgitat de mediu sau pentru ca era mai dragut sa par ok si sa nu ridic probleme.

Am probleme si e normal. Am zile proaste si e normal.

Prefer sa am o zi buna intre cinci mai putin bune, decat sa traiesc ziua cartitei pentru tot restul vietii si la final sa fiu multumita ca am trait o viata in care nu am deranjat pe nimeni prea mult.

Sursa imagine: http://wonderopolis.org/ 

Sa ne infofolim

Mă cuprinde la ceva vreme câte o vrie asa, de rezolv jumate din chestiile lăsate în pending de muuuulta vreme.
De regula patesc asta când se face frumos afară.  E, uite ca de data asta a venit cu gerul. Mi-a dat frigul ăsta o viteza ce nu-mi vine sa cred.
Zau ca nu mă plâng. Așa sa îmi fie tot anul.

Astăzi, m-am aventurat în plini nămeți ca sa îmi surprind canutele mele colorate și frumoase. M-am gândit azi noapte, le-am văzut cu ochii mintii cum ar arata ele splendoare în zăpadă și fix așa au fost.

Tare încântată am fost. Mi-au cam înțepenit degetele, dar deh, riscul meseriei.DSCN2785 (2) DSCN2790 (2) DSCN2792 (2) DSCN2793 (2) DSCN2796 (2) DSCN2801 (2) DSCN2804 (2) DSCN2808 (2) DSCN2811 (2) DSCN2812 (2)

 

Pentru comenzi, va astept aici: https://www.breslo.ro/NicoDumitrascu

 

Sa facem niste riduri noi!

Dupa trei zile de zacut in canapea, in fata televizorului, s-a hotarat! De-acum incolo va fi altfel. Nu, nu se va mai lasa prada gandurilor negre, nu se va mai sabota singura.

Asta a fost o expresie pe care a retinut-o din discutia cu psiholoaga.

A intrat in cabinetul ei in disperare ca nu se putea lasa de fumat si a ajuns sa plece de acolo cu mucii in barba ca nu se simte apreciata si ca se simte singura!

E si asta o treaba! Sa faci o facultate care sa te ajute sa faci oamenii sa planga!

Si-a amintit instant de prietena ei, psiholoaga si ea, care ii povestea ca cea mai mare satisfactie o are cand incep sa planga clientii ei. Asta era semnul ca lucreaza.

A strans din dinti! “Nu o sa plang! Nu o sa plang! Na, ca plang! Fuck! Ce satisfactie o avea femeia asta acum”.

Femeia se uita cu drag si caldura la ea si ii spune: “Draga de tine, ce singura te simti!”

Siroaiele nu se mai opresc. Singura? Da.  Se simte singura. Simte ca in toata lumea nu exista nimeni care sa o asculte si atat, sa o ia in brate si sa ii spuna “o sa fie bine”. Se simte lipsita de aparare si se simte slaba. A obosit sa fie puternica. Isi aminteste senzatia calda pe care o avea in copilarie cand se aseza pe picioarele mamei si isi cuibarea capul in locsorul ala cald dintre gat si umar. Acolo unde miroase a parfum si a piele, unde simte cum sangele pulseaza si unde se simte in siguranta. Da, acolo poate sa fie slaba. Poate sa fie copil.

Anul asta va fi altfel! O sa fie ea, o sa fie puternica si o sa fie mandra de ea! O sa invete sa se iubeasca si o sa invete sa se bucure de viata din nou!

Se uita in oglinda si isi exerseaza zambetul.

“Mda, cam palijor. N-o fi sters fata de la curatenie oglinda.”

E o ramasita pe-acolo pe undeva. Daca te concentrezi, parca se vede ceva, doar ca seamana mai mult a rictus.

Se uita la ochi si vede ridurile fine de la  colturi, reminiscente ale tonelor de zambete din alte vremuri. Vremuri in care nu avea griji, nu avea frici, nu avea dezamagiri. Sau poate le avea. Poate ca doar le vedea altfel.

Zambeste in oglinda:

“OK, girl! E clar! Tu si cu mine avem o noua treaba! Trebuie sa mai facem niste riduri noi pe-aici! Trebuie sa ne luceasca ochii din nou. Aaa si cand vine trebuie sa il simtim cum porneste din capul pieptului.

Next steps? Pe bune?

Biiine! Hai sa pictam ceva!”

Macul

Câmpul de lupta

Mi-am băgat copilul la bazin. De regula intru cu el, dar de data asta chiar nu am mai avut energia necesara, așa ca m-am așezat confortabil într-un fotoliu și butonez telefonul.
Lângă mine, la o alta masa, este un tată cam cu același program. Vorbește la telefon de când m-am așezat eu. Îi explica unei doamne diverse chestii. Unde sa își găsească nu știu ce device-uri, ce preturi sunt pe piața etc. Îi vorbește cald, dar autoritar în același timp. Din nu știu ce motiv îmi tot atrage atenția.

La un moment dat îl văd ca își ia telefonul de la ureche și priveste la ecran. Își cere scuze, dar trebuie sa răspundă la un alt apel. Instant i se schimba tonalitatea și mă gândesc ca l-a sunat cineva sa îl întrebe de serviciu. Autoritatea de mai devreme se transforma în agresivitate și ușor dezgust. Este tot o doamna. Din nou sunt atrasa de conversație. O cearta ca nu e în stare sa se organizeze, ca nu o sa reușească niciodată sa ajungă la timp pentru ca întotdeauna e foarte haotica. O mai repede cu câteva chestii, după care îi spune taios „Hai ca n-am chef de de-astea și vorbeam cu Ioana!…..Pai acum ce fac? Nu vorbesc cu tine? Dar deja mi-ai tăiat tot cheful! …..Și cam ce ai vrea tu sa se schimbe? ….Mda…Mulțumesc pentru răspuns. Mai bine ajungi tu la timp și mai vorbim.”

Termina discutia și se întoarce linistit la cealaltă conversatie, explicând ca îl sunase pentru ca se plictisea pe drum și nu are chef sa mai vorbească despre asta. Reia discuția despre căști și accesorii. Păcat ca nu poate sta prea mult ca din nou îl deranjează soția. Raspunde tot fara chef. Urmeaza o seroe de da și nu pentru încă vreo câteva minute.

Stau și urmăresc și nu mă pot abține sa nu mă gândesc cum reușești sa ajungi așa? Când se transforma partenerul tău de viață și de discutie în partenerul tău de pe câmpul de bătălie? Când începem sa simțim nevoia sa ne măsurăm forțele și nu sa ni le unim? Cum se poate ajunge in faza in care cel care ar trebui sa îti fie cel mai apropiat sa reușească sa trezească în tine cele mai josnice reacții și sentimente? Chiar nu putem sa evitam asta?
Citeam într-o carte ca după primii doi ani de relație, dragostea este o decizie rationala, pe care o iei în fiecare zi.
Așa o fi. Doar ca de multe ori se întâmplă să fim atât de înverșunati, încât sa nu ne mai putem întoarce. Așa ca unii prefera câmpul de lupta.

Sa umplem caietul

Îmi amintesc cât de mult îmi plăcea în copilărie sa încep și sa termin lucruri. Cel mai tare simțeam pasiunea la caiete. Eram fascinata sa deschid caietul și sa scriu prima pagina. Trebuia sa fie cu liniatura de matematica și sa aibă spira. Cu cât mai multe file, cu atât plăcerea era mai mare.
Aceeași satisfacție o aveam și când terminam unul. Ma uitam în urma și îl răsfoiam cu grija ca sa văd cu ce l-am umplut. Era și bucuria parcurgerii lui, dar era și entuziasmul insinuat al unui nou început. 

A trecut timpul. Pasiunea e tot acolo. Mai mult de-atat, s-a diversificat. Am vreo luna de când o trăiesc si o constientizez mai mult decat pana acum. Analizez caietul anului trecut și sunt mandra de câte am parcurs și mă uit cu drag la noul meu caiet care poate fi liniat cum vreau eu și pe care va trebui sa îl umplu cu noi experiențe.  Multe vor fi plăcute. Se vor adăuga la marea lista a amintirilor frumoase. Sunt sigura ca vor mai fi și pagini cu urme de lacrimi. Cam cum aveam la fizica, unde mă apuca plânsul de ciuda cand nu îmi ieșea câte o problema.

Poate cea mai mare realizare a mea în ultima vreme a fost sa învăț sa mă bucur din nou de câte o pagina. Sa învăț sa nu mă mai plictisesc pe la mijloc și sa mă uit cu nerăbdare câte pagini mai sunt pana la următorul caiet. Am învățat din nou ca lucrurile mici contează. Și asta cred ca a fost lecția mea în caietul trecut.

Așa ca sa umplem caietul și sa ne bucuram de el!

image

Happy birthday

Au trecut 2 ani. Fix în urma cu 2 ani, într-o noapte, m-a lovit inspirația. Am simțit ca vreau sa fac ceva cu nasturi. Totul a pornit de la un joc inofensiv cu copilul. Găsisem la Mega niște punguțe de creative craft pline cu nasturei colorați.  M-am gândit ca ar fi fun sa ne jucam. Și așa a început. 

Ma uit în urma și sunt foarte încântată de ce e acum. Am pornit de la niște felicitări și am ajuns la o mulțime de chestii foarte faine. Am început cu câteva comenzi de tricouri pentru prieteni și am ajuns la comenzi chiar și din afara tarii.

image

image

Am pornit de la „cu nasturi colorați trebuie sa fie, dar vedem ce” la „uau, dar câte se pot face”.

Da. Ma uit înapoi și sunt mandra! Sunt mandra de ce a ieșit și sunt mandra de câte vor mai iesi.
Ma bucur de fiecare mulțumesc pe care il primesc după livrarea unei comenzi și de fiecare încurajare pe care mi-o trimit oamenii.

Deci da. Bottom line, sunt happy de cum am reușit sa colorez ziua. A mea și a altora.

Happy birthday to „Color your day”!

Te astept la Dichisar ep.1-2 zile de fun, food & shopping creativ

Ne vedem pe 26-27 Septembrie la prima ediție Dichisar organizata de Breslo.ro!

Pentru mine emotiile sunt putin mai mari tura asta. Iti dai seama ca e prima data cand scot si noile hainute in oras. Sunt foarte curioasa sa vad ce feedback-uri adun, ca sunt convinsa ca vor fi.

Nasturelile vor fi la locul lor, iar de data asta as vrea sa mai pregatesc o surpriza cu  un proiect mai vechi pe care nu am apucat sa il implementez. Acum e doar teaser. Revin cu detalii daca reusesc sa il fac sa come true inainte de weekend.:-)

Mai avem doar o saptamana!

Deci, va astept la Dichisar ep.1, in 26-27 Septembrie, 09:00-20:00, în mansarda Impact Hub din centrul Bucureștiului (str. Halelor, nr.5, lângă Starbucks Unirii).

_____________________________________

 

Eveniment Facebook  |  Website eveniment

_____________________________________

Cateva info:

Gândite ca showcase-uri de creativitate românească, evenimentele Dichisar sunt ocazii rare și prețioase în care publicul Bucureștean poate face cunoștință cu noii creatori români. Sunați-vă deci prietenele și veniți să petreceți alături de noi un weekend fun cu shopping de toamnă, ședințe hair & makeup, muzică bună și Redd’s din partea casei.

 articol img 1

Shopping Session de toamnă cu 50 dintre cei mai iubiți creatori români

Haine și genți de toamnă, bijuterii originale, cosmetice bio, jucării și decorațiuni, fiecare selectate cu atenție și lucrate individual de cei mai talentați dintre noii creatori români. Join Facebook Event pentru a-i descoperi!

 

Brunch cu prietenele! Fresh bagels, cafea bună + Redd’s din partea casei

Sunday Bagels te așteaptă la Dichisar cu zeci de feluri de bagels. Dacă nu i-ați încercat deja, acum e momentul!

 

Colțul cu Răsfăț -Tatuaje cu henna, Coafuri împletite și Masaj profesionist

Vă răsfață Cistina Iacob de la Henna Collection, Alexandra Paun de la Impletituri si instructorii  talentați de la Centrul de masaj BioFocus.

 

Profile Photo Sessions. Când ți-ai schimbat ultima oară poză de profil?

Stanmiles.ro si Mindblower.ro te așteaptă în colțul foto de la Dichisar cu cele mai fun accesorii foto.

 

_____________________________________

 

Despre Breslo.ro  

Breslo.ro este cea mai mare comunitate creativă din România. Cu 130 000 de membri iubitori de creativitate românească, platforma Breslo.ro este locul de întâlnire al tuturor celor ce vor să vandă online sau să cumpere produse unicat, lucrate manual. în 6 ani de activitate, Breslo.ro a adunat peste 150 000 de creații originale și materiale art&hobby, câștigându-și locul ca Mecca al handmade-ului românesc.

 

Despre seria de evenimente Dichisar  

Evenimentele Dichisar sunt showcase-uri periodice de creație românească. Organizate de Breslo.ro, în spirit urban și alternativ, sunt create pentru a da publicului bucureștean ocazia de a-și cunoaște creatorii preferați. Evenimentele Dichisar sunt construite în jurul unui număr limitat de expozanți atent selecționați și îmbogățite cu acțiuni din zonele healthy food, beauty & fashion.
articol img 2

Noi inceputuri – sau „viziune asupra unei rochii de toamna” :-)

DSC_0042 AxyPhotography

Septembrie e definitia inceputurilor. Inca de cand eram in scoala. Mirosul ala de fum de frunze ma face instant sa ma gandesc la regasire reconfortanta dublata de emotia descoperirilor.

Anul asta, luna septembrie imi marcheaza un nou inceput- exprimarea, concretizarea visurilor mele de la scoala de design vestimentar. O regasire reconfortanta a creativitatii, dar de data asta intr-un nou domeniu.

Da. Le-am facut. Le-am ales materialele. Le-am probat. Le-am pipait. Le-am mirosit. They are for real. And they are all mine.

Cateva poze de la sedinta foto o sa gasiti mai jos.

Trebuie sa le multumesc:

  • modelului meu drag – Caro de la Michaela Bijoux, care a servit de model pentru toate piesele prezentate si pe care am mai si tarat-o prin parcuri intr-o dimineata de weekend ca sa putem sa pozam rezultatele
  • doamnei Mihaela de la Michaela Bijoux, care m-a ajutat sa transform visurile mele in chestiile de pipait, jumulit, postat.
  • Lui Alex de la Axy Photography,  care s-a tavalit prin iarba, coborand de la cei 2 metri si ceva ai lui, special ca sa ne surprinda atat hainele, cat si placerea cu care le purtam si senzatia de libertate pe care o simtim.:-)

DSC_9967 AxyPhotographyDSC_9921 AxyPhotography

DSC_9962 AxyPhotography DSC_9916 AxyPhotography

DSC_9904 AxyPhotography DSC_9890 AxyPhotography

DSC_0034 AxyPhotography DSC_0030 AxyPhotography DSC_0029 AxyPhotographyDSC_0022 AxyPhotography DSC_0020 AxyPhotography

Pentru detalii sau comenzi: nicoleta.dumitrascu@coloryourday.ro

Las’ ca începi tu școala și se da milităria jos din pod

Nu știu dacă am suficienți nasturi de câte ori am auzit expresia asta, și zau ca nasturi am mulți!

Îmi amintesc, copil fiind, ca am iubit foarte tare școala. Aveam deja experiență, pentru ca eram continuu legata de fusta sora-mii și mă duceam inclusiv la școală și stăteam în banca cu ea. Săraca! Cred ca tare greu i-a fost sa mă suporte! Eram un copil foarte curios și îmi plăcea tare sa învăț lucruri noi. Când am început școala știam deja sa scriu și sa citesc și știam un număr destul de mare de cuvinte în engleza. Doamna Teodorescu, profesoara de engleza a sora-mii îmi făcuse un caiet cu desene sub care scrisese cuvintele în engleza. Băiețelul avea un boy dedesubt, fetita girl, și așa am învățat engleza.

A venit și momentul sa merg la școală. Cu câteva săptămâni înainte, bunica a început sa îmi repete din ce în ce mai des ca „o sa văd eu”, chestii cu „militării”, cu „se schimba foaia” și altele din aceeași categorie pe care cred ca le știm cu toții. Mintea mea de copil crud a început sa își facă diverse imagini: milităria era un gen de tunica de-aia de armata care cădea din pod, iar foaia era o chestie mare și amenințătoare. Nu prea înțelegeam ce or sa îmi facă mie toate astea, dar clar nu era de bine. La un moment dat am cedat și am început sa plâng cu sughițuri ca eu nu vreau la școală!

După mulți ani, uitandu-ma inapoi, îmi dau seama ca ăsta a fost momentul in care am început sa văd școala ca pe o amenințare. Brusc nu mai eram curioasa sa învăț chestii noi, ci mi-era frica de acea baba Cloanta despre care se povestea – invatatoarea!

S-a transformat din persoana care trebuia sa mă învețe chestii noi în tartorul suprem, vajnic mânuitor de militarii și foi.

Cu teama m-am dus, ca nu aveam incotro, dar bucuria începutului unei noi aventuri mi-a fost umbrita de teama și de obligația de a merge la școală. Plăcerea si bucuria mea au fost sacrificate de călăul suprem!

Mă pregătesc acum, mama fiind, sa schimb obiceiul. Copilul meu va pleca pe drumul ăsta fericit și dornic sa descopere lucruri noi. A venit momentul sa înceapă o noua aventură, o aventură pe care i-o doresc plina de satisfacții și de noi provocări. O sa îl pregătesc cum știu eu mai bine – cu mult entuziasm și cu părere de rău că „pe mine nu vrea doamna sa mă primească la școală, ca tare mult mi-as dori sa mai merg. Nu mai am loc în banca, ce sa-i faci!”

Nu, puiule, nu e cu militărie și nu se schimba nici o foaie. O sa te distrezi în continuare și o sa îți faci o mulțime de prieteni noi, care nu, nu vor rade de tine, ca ești mult prea meseriaș ca sa rada. O sa râdeți împreună! O sa radeti mult și o sa învățați unul de la celălalt o mulțime de lucruri noi.

Este doar o noua aventura care te va ajuta sa înveți tot ce trebuie ca sa devii cel mai tare inventator, așa cum visezi. De-abia aștept sa inventezi tu ceasul ăla care va putea sa mă facă iar copil, dacă vreau, sau sa invie pe oricine îmi lipsește.
Da, puiule, dacă vrei tu, la anul pe vremea asta vei putea înțelege ce zice șeful lui tati și ce zice instructorul de ski. Da, mami, vei putea vorbi cu oricine știe engleza atunci când vei ști engleza.
O sa fie o super experienta și e acolo, gata pentru tine! Indiferent unde ne va purta drumul ăsta, mami și tati vor fi acolo, alături de tine și o sa ne distram, cum îți place ție!

Refuz sa ajut mintea copilului sa asocieze școala – instituția care trebuie sa îl formeze – cu orice experiență negativa. Vreau sa se duca acolo deschis și dornic sa absoarbă cât mai multe cunoștințe noi. Știu ca va fi greu, pentru ca luptam cu mentalități formate în timp, dar îmi voi folosi toate energiile sa mă asigur ca va simți emoție, nu frica.

Îi sunt datoare cu asta! Și poate cu multe altele care vor urma.
image

Dacă ai avea un nasture, ce ai face cu el?

Mici, mari, viu colorați sau în culori pastelate, sidefii sau mati,  sub forma de floare, de cățel sau de oita, cu toții își așteaptă cuminți rândul în cutiuța care le-a fost desemnată,  așezați după culori și separați frumos.

Simt frumusețea lor prin capacele cutiilor și am una dintre cele mai mari satisfacții atunci când îi găsesc unuia locul perfect, fie el într-o bijuterie sau pe un tricou proaspăt comandat, care va fi trimis peste mari și tari.
Unii vor deveni ochișorii lucitori ai unui personaj îndrăgit,  alții vor fi balonul care ne va ajuta sa zburam liberi în albastrul cerului.

Așa e ziua mea de lucru. Intru în atelier și mă gândesc cine va fi norocosul care va ieși azi din cutie sa bucure ochii unei persoane deosebite.

Fiecare își găsește locul pana la urma! Ca noi toți de altfel.

Au fost oameni care le-au spus ca sunt ieftini și ne-au întristat, dar au fost și oameni, mult mai mulți,  care s-au bucurat la fel de mult ca noi de frumusețea lucrurilor care se pot face cu ei.

image

Știu ca sunt doar niște nasturi, dar sunt culoare, sunt viața,  sunt optimism. Depinde doar de noi felul în care îi privim.

Așa ca: dacă tu ai avea un nasture, ce ai face cu el?

http://Facebook.com/coloryourday