Zau ca imi place mult sa pictez! Foarte multă lume mă întreabă daca am avut vreo aplecare spre partea asta cu pictura, daca se vedea talentul pe mine. Chiar nu cred! Cel puțin din câte imi amintesc eu, nu. Când eram in școala primara țin minte ca mă duceam la o prietena a parintilor mei, care stătea aproape de noi, ca sa mă ajute sa fac hartile la geografie. Ea era desenator sau ceva de genul in construcții, la SGL, cum era pe vremea aia!

Ce-i drept, când eram mică imi povestesc ai mei ca desenam cu ambele mâini. Adică deodată. Tineam câte un creion in fiecare si făceam diverse. Preferatele mele erau bradul si mărul. Cred ca erau si mai ușor de făcut cu doua mâini. Momentul de glorie era când puneam „mutetile” marului.

Dar in afara de asta, nimic memorabil.

M-a lovit la un moment dat ca mi-ar plăcea sa fac asta. Vorbeam cu un prieten care imi povestea de soția lui ca a fost la un curs de pictura si ca a ajutat-o foarte mult, psihic vorbind.
Femeile încep sa aibă tot felul de stări ciudate când se apropie de 30 de ani. Eu dau vina pe hormoni in general! Se întâmpla ceva dubios in jurul vârstei asteia. Marea majoritate a prietenelor mele s-au tatuat la 29, cu câteva luni inainte sa implineasca 30. O fi si asta vreun semn! 🙂

Eu când am făcut 29 m-am apucat de pictat.
Nu ca nu mi-as fi dorit un tatuaj! Ba daaaaa, doar ca mi-am dorit o crenguta cu frunze in jurul gleznei. M-am gândit mult la ea, pana la un moment dat cand am visat ca aveam vreo 60 de ani si am ieșit cu nepotul in parc, si era o zi frumoasa tare, doar ca eu eram suparata rău. Vroiam sa imi scot tatuajul de pe glezna ca sufeream de guta si frunzulitele mele ziceai ca sunt de floarea soarelui, cel puțin, dar nimeni nu reusea sa mi le scoată din cauza vopselei folosite. Mda, așa ca m-am apucat de pictat. Si nu am mai avut visul ăla.

Cu pictatul, la început imi făcusem un obicei din a schita câte ceva in creion sau cărbune, seara după ce culcam copilul. Încet încet au început sa arate din ce in ce mai bine, doar ca mi-era teama sa pun culoare. Ca sa nu stric ce am făcut in creion. Asta a fost momentul cand am început sa merg la atelier.

La început mă concentram sa imi iasă corect, apoi m-am relaxat, apoi m-am concentrat sa reiasa mesajul, apoi iar m-am relaxat. Sunt niște faze. Nu știu cand trec de la una la alta. Se vede in pictura, in schimb! Cele mai surprinzătoare sunt cele la care nu m-am concentrat, la care m-am lăsat In voia starii pe care o aveam. Culmea, fix la alea se percepe cel mai bine si mesajul.

Mai primesc sfaturi de genul „lasa-te purtata de val!” sau „nu pierde conexiunea/comuniunea cu tabloul”. La astea reactionez tot timpul la modul: „bine ca ești tu destept”! :-)))))

As vrea sa găsesc butonul pe care sa apas si dintr-o data sa mă conectez brusc la tablou, dar nu am, așa ca va trebui sa mă multumesc cu mai putine stări de gratie!

Cred ca cel mai important e ca imi place si mă simt bine si nici nu m-am tatuat, așa ca am scăpat de cosmar! No sunflower leaves for me! Thank you! 🙂

//

Web analytics