După mulți ani în care oamenii au tot încercat diverse variante de motivare complet nefuncționale pe mine, am început să susțin, ușor agresiv, aș putea spune, că eu funcționez pe motivare pozitivă! Daaaaa, aia cu „good job”, „nu știu ce m-aș face fără tine”, „mă ajuți și pe mine cu…” (Asta cu ajutorul e cea mai bună variantă de a fraieri o femeie! Noi avem în noi instinctul ăla matern și când vedem pe cineva că are nevoie să fie ajutat, ni se activează instant). Aia cu „trebuie să faci”, „poate/cand ai de gând să faci ….” sau aruncatul pe masă a hârtiilor care trebuie rezolvate, ei bine, astea sunt n/a, adică „not applicable” cu mine.

Whatever…

Faza foarte tare e că dacă mă laudă omul și îmi gâdilă orgoliul e mișto, rău! Am o singură problemă: nu știu să reacționez la complimente! :-))))

Dacă îmi spune cât sunt de tare, așa, face2face, mă rușinez toată și nu știu cum să schimb mai repede subiectul ca să ies din situația aia. Bine, asta se întâmplă cu necunoscuții, că la apropiați am renunțat să mai roșesc sau ei să mă complimenteze.

Am avut, apropos de asta, o faza foarte haioasă în Vama. Înainte să înceapă programul de noapte ne-am dus la un warm up. Ne-am întâlnit cu niște oameni, necunoscuți mie și hai să facem cunoștință. M-am prezentat ca o finuta la un băiat, apoi la o fată și ajung și la al treilea care se uita la mine ușor agitat și îmi spune: „eu te cunosc pe tine”.
Eu blocată scanez omu’, îl caut în baza de date și nu îl găsesc. Am probleme grave cu numele, dar figurile nu le uit sigur.
Omul întărește: „băi, dar te știu bine rău”.
Deja începusem să mă încrunt de efort! Zău că nu-l știu pe om!
Stă, se gândește și îl văd că își dă o palmă peste frunte: „băi, ești bloggeriță! Te citesc! Ești aia de ai fost corporatistă și nu mai ești!”
În prima faza am leșinat nițel de râs cand am vazut scurta sinteza a vieții mele de „bloggeriță”, după care am schimbat rapid subiectul. Nu că nu îmi place să vorbesc de asta. Îmi place de mor să vorbesc despre nevoia de a scrie, dar mi se pare așa de ciudat să cunosc un om care mai întâi m-a citit aici! Mă simt de parcă aș sta goală în fața unor necunoscuți.

Îmi place să stiu că sunt oameni care citesc și cărora le place, dar e tare ciudat sa stau de vorba cu ei după.
E cam la fel ca la treaba cu motivarea pozitivă: laudă-mă, dar nu prea mult că mă jenez!

Femeile! Nehotărâte! :-))))