Zbarnaie telefonul pe ritmurile unei melodii drăguțe. Imi amintesc ca atunci cand am ales-o am zis ca daca o sa fie una ritmata sigur ma voi trezi mai bine dispusă. Cred ca mi-a luat vreo saptamana pana am ajuns sa o urăsc cu pasiune. 

Iau telefonul, ma uit si vad ca e 7 si ii dau snooze in timp ce dorm cu ochii deschiși. 

Ahhhh ce bine e. 7:10. Suna din nou. Deschid ochii cu greu si vad băiatul lângă mine in pat, dormind cu pijamaua lu’ taica-su pe cap. Ma amuz puțin si apoi imi amintesc! Shit! Azi avem înot! Viteza, viteza! Imi iau papucii in mana ca sa nu il trezesc si cobor binișor scările. Pun de cafea, pregătesc mâncarea câinelui, pun laptele la încălzit si dau drumul la TV. E „Dora si prietenii ei” pe Nick Jr. Imi amintesc ca aseară mi-a zis sa il trezesc devreme ca sa le prindă. Urc scările ca sa il trezesc, dar ma răzgândesc. E atât de dulce cum doarme!

Cobor! Imi pun cafeaua si ies afara. Mai iau o gura de cafea, mai strig un „oxi, nu e voie”. O țin asa inca vreo juma de ora pana deschide maimuțelul usa ca sa imi spună ca s-a trezit. Ii pun laptele cu cereale in timp ce strâng zecile de creioane colorate împrăștiate prin casa si discutam ce păcat ca la TV nu e Dora. Sunt niște desene cu mașini. Neinteresant! Trecem la veșnicele discuții legate de tableta. Regula e ca nu are voie la tableta dimineata, dar „e vacanța, mami!”. „Ok, dar daca atunci cand iti spun eu sa o închizi începi sa miorlăi, nu mai vezi tableta”. „Ok”. Cine miorlăie peste 20 de minute? Not meeeee!!!

După lupte seculare avem câine mâncat, copil mancat, mama băută cafea. Ready to go. 

Ne bălăcim o ora la înot, care mai de care mai „plin de oboseala” si ne tărâm înapoi la mașina. Next stop: Decathlon. Trebuie sa luam ce e nevoie pentru tabăra. După tăvăleală si miorlăituri ca nu stie ce sa își aleagă si nervi ca e târziu si nu mai avem timp, reusim sa ieșim din magazin cu mai multe chestii decat planificaserăm si cu mult mai multe decat aveam nevoie. 

Neeeext: trebuie sa ne tundem. El, nu eu! Il dau pe mâinile unei doamne drăguțe pe care o instruiesc ce sa ii facă si o anunț ca eu dispar puțin, dar sa nu il lase sa plece pana nu ma întorc. Ma duc cu viteza luminii la un magazin de animale ca sa iau niște frontline. Se scarpina câinele de ma apucă si pe mine mâncărimea cand o vad! Evident ca e coada si domnul din fata mea se mișca de parca nu are aer condiționat la mașina. Ma uit exasperata la ceas si ma întreb daca oare imi mai găsesc copilul. Bag o super viteza înapoi la frizerie. E ok. Safe! Inca pe scaun. Ma rog, i-a făcut doamna țepi verzi in cap. I can live with it! 

In incercările de a ajunge la mașina, mai achiziționam niște cărți de copii si scap cu greu de niște lego de la Noriel, dar nu am scăpat de niște ciocolata si placinta, cu promisiunea ca le mănâncă la mamaie, după masa. 

Usor transpirată o sun pe contabila sa ii spun ca in 10 minute ajung la ea. Ies cu hârtiile in mana si hainele atarnande, zâmbind cu greu. Se uita usor ciudat pana vede băiatul si ii spun ce program am avut. Are si ea unul, asa ca înțelege. Facem schimbul de hârtii, mai băgam niște saluturi, politețuri si sunt gata de plecat spre casa. 

Intre doua cântaturi si 5 fluierături in mașina se aude glasciorul ăla scump de băiatel: „mami, sa stii ca mi-a plăcut foarte mult ziua noastră! Putem sa mai facem?”