„Nicoletă, dacă știam eu când erați mici cum o sa ajungeți când o sa va faceți mari, zău ca nu va ziceam nici „dă-te mai încolo!”

„E ca în Dallas, zău dacă nu!”

Se mai uita puțin admirativ spre casa în timp ce mai soarbe o gura de apa stând în foișor.

Nu m-am întrebat niciodată până acum ce simt ei când ne văd.  Acum, de când sunt mama, îmi e mai ușor sa îmi imaginez, dar sunt convinsa că sunt departe.

Știu doar ce înseamnă ei pentru mine și știu că sunt ceea ce sunt azi în mare parte și mulțumită lor.

„Nu aș fi visat eu niciodată că una o să vină să mă ia cu  mașina la București și alta o să mă aducă acasă înapoi.”

Mă uit la ei cu drag și îmi amintesc de toată copilăria mea, de toate lucrurile pe care le-am învățat de la ei și mă rog sa îmi rămână toate amintirile astea în suflet și să mă încălzesc la ele atunci când o să am nevoie, atunci când nu o să mai am energie sa continui.