Îmi amintesc cât de mult îmi plăcea în copilărie sa încep și sa termin lucruri. Cel mai tare simțeam pasiunea la caiete. Eram fascinata sa deschid caietul și sa scriu prima pagina. Trebuia sa fie cu liniatura de matematica și sa aibă spira. Cu cât mai multe file, cu atât plăcerea era mai mare.
Aceeași satisfacție o aveam și când terminam unul. Ma uitam în urma și îl răsfoiam cu grija ca sa văd cu ce l-am umplut. Era și bucuria parcurgerii lui, dar era și entuziasmul insinuat al unui nou început. 

A trecut timpul. Pasiunea e tot acolo. Mai mult de-atat, s-a diversificat. Am vreo luna de când o trăiesc si o constientizez mai mult decat pana acum. Analizez caietul anului trecut și sunt mandra de câte am parcurs și mă uit cu drag la noul meu caiet care poate fi liniat cum vreau eu și pe care va trebui sa îl umplu cu noi experiențe.  Multe vor fi plăcute. Se vor adăuga la marea lista a amintirilor frumoase. Sunt sigura ca vor mai fi și pagini cu urme de lacrimi. Cam cum aveam la fizica, unde mă apuca plânsul de ciuda cand nu îmi ieșea câte o problema.

Poate cea mai mare realizare a mea în ultima vreme a fost sa învăț sa mă bucur din nou de câte o pagina. Sa învăț sa nu mă mai plictisesc pe la mijloc și sa mă uit cu nerăbdare câte pagini mai sunt pana la următorul caiet. Am învățat din nou ca lucrurile mici contează. Și asta cred ca a fost lecția mea în caietul trecut.

Așa ca sa umplem caietul și sa ne bucuram de el!