In ultima vreme am simtit un puternic imbold de a ma culturaliza. Prin urmare mi-am luat sotul, am mai luat niste prieteni si am umblat din teatru in teatru. In ultimele doua saptamani am fost la trei piese. Toate trei au avut ca tema centrala cuplul, sau mai in detaliu: evolutia cuplului.

Prima piesa a fost „Cafeneaua”, cu Malaiele, Dana Dogaru si Emilia Popescu. Este o radiografie a unei relatii, pe care o vezi la trei varste diferite, cu toate frustrarile aferente. Desi te face sa te gandesti serios la viata ta si iti dai seama ca toata lumea trece prin etape mai frumoase sau mai putin frumoase in decursul vietii, pleci de acolo mai mult amuzat decat ganditor, umorul fiind caracteristica principala, iar Malaiele face un super rol.

A doua piesa a fost „Flori, fete, filme sau baieti”, la teatrul Act. O alta incursiune in relatia dintre soti, dar mult mai apropiata de realitate, cu doi „baietasi de cartier” si cu limbajul de rigoare. Foarte haios, trebuie sa recunosc. In afara de faptul ca scot in evidenta specificul relatiei dintre baieti vs relatia dintre fete, reusesc sa surprinda foarte bine acele defecte ale partenerului de viata pe care la inceput nu le sesizezi, dar de la un moment dat devin obsedante! Oricum, din piesa asta mi-a ramas foarte adanc intiparit in cap: „..la mea!” si „Fata, ce nebuna esti!”. In concluzie: mergeti sa o vedeti ca o sa va relaxati si va da si putin de gandit!

A treia, pana acum (ca saptamana viitoare mai avem una in meniu), a fost „Dumnezeu de a doua zi”. Ei bine, asta m-a marcat foarte tare. De vreo doua zile ma gandesc la ea. Desi este tot o poveste rupta din realitate, dar spusa cu o doza de haiosenie, este genul acela de zambet trist sau stilul de a face haz de necaz. Nu vreau sa spun povestea, pentru ca nu as vrea sa dezvalui intr-un stil simplist ceea ce se intampla acolo. Poate mergeti sa vedeti! Oricum, daca mergeti, sa nu va asteptati, ca mine, sa plecati razand.

Mi-a placut foarte mult cum a jucat Vlad Zamfirescu. Se uita adanc in ochii tai cand povesteste si iti da o senzatie ca si cum ai sta de vorba cu cel mai bun prieten al tau, care se uita in ochii tai ca sa vada daca il intelegi si esti alaturi de el in povestea pe care o deapana!

Daca tot sunt la lista lucrurilor care mi-au placut, o sa continui sa spun ca imi place foarte tare la Teatrul Act, unde, trecand de coridorul care te duce cu gandul la cele mai negre catacombe, in momentul in care esti in sala, pe bancutele foarte apropiate de scena, iti da o senzatie de intimitate si parca te implica in povestile care se intampla acolo!

Mda! Cam asta a fost experienta mea cu teatrul in ultimele doua saptamani. Luni o sa mergem la „Podul”. Sper sa nu fie tot legat de cuplu, ca o sa creada sotul meu ca vreau sa ii transmit vreun mesaj subliminal! 🙂