E o stare!

In urma cu vreo doi ani, fascinata de imaginea pe care filmele si cartile ne-o induceau despre orasul dragoste, romantism „all over”, am vrut sa mergem si noi la Paris.

Am facut toate aranjamentele cu o agentie de turism. La momentul respectiv nu aveam foarte mult timp la dispozitie ca sa caut, plus ca nu descoperisem magia lui booking.com. Un cost destul  de mare,  dar e Paris!!!

Ne-am pregatit foarte constiinciosi pentru concediu: lista de obiective turistice, informatii despre mijloacele de transport, harta metrourilor si traseul de la aeroport la hotel. Ce mai, ca la carte. De mentionat ca sotu’ se ocupa cu de-astea, eu doar ma enervez ca sta prea mult la calculator🙂

Dupa un drum cu avionul cam lung pentru gusturile mele am aterizat pe imensul Charles de Gaulle. Dupa ce vezi Otopeniul nostru, orice aeroport ti se pare foarte frumos, dar Charles de Gaulle era deja un miniorasel. Nu mai intru in detalii de genul: am cautat de unde sa ne luam bilete vreo juma de ora, am mers pana la statia de ttren inca pe-atat si am stat la coada la bilete inca pe-atat. Deja e repetitiv.

Am plecat cu trenul spre oras. Primul soc, atunci cand am urcat in tren a fost mirosul pregnant de urina, care zau ca nu se potrivea cu romantismul la care ma asteptam eu! Am trecut peste el, desi m-am ajutat de esarfa parfumata🙂. Am coborat ca sa schimbam trenul cu un metrou! O adevarata experienta, dar am depasit-o si pe aceasta. Am reusit sa ajungem la statia de langa hotelul nostru. Aici ne-am lovit de o alta problema: noi vesnic gresim sensul de mers, chiar daca suntem cu harta in mana. Am ajuns la concluzia ca nu ne-au ajutat facultatile la nimic, cata vreme nu stim sa citim o harta, sau varianta numarul doi: francezii gadesc si se orienteaza invers decat noi.

Dupa ce ne-am invartit ceva vreme cu bagajele incarcate aproape de limita Tarom, o doamna foarte draguta ne-a directionat! „Merci, madame!” Cand am vazut hotelul, am sperat ca madama ne-a trimis in alta parte, dar nu, din pacate acela era hotelul de 3 stele la care ne trimisese agentia de turism, la un pret destul de piperat! Exteriorul arata deplorabil, nu aveau nici nume si nici stele pe el. Am tras aer in piept, ne-am uitat unul la altul si am intrat in hotel! Am mers la receptie si ne-am introdus. Domnisoara ne-a raspuns intr-o engleza rudimentara, dupa care a vazut actele de identitate si o vedem ca se lumineaza la fata: „Sunteti romani?”. Dupa intrebarea asta au urmat multe altele. Tot de la domnisoara am aflat ca este un hotel de libanezi si ca nu are 3 stele, ci 2, ceea ce nici nu ar fi fost greu de imaginat. Am reusit pana la urma sa o intrerupem si sa ne continuam „periplul” spre camera noastra.

Am inceput cu domnul care ne-a condus, tot libanez, desigur, dupa care am continuat cu un lift ingust, care ne obliga sa ne strangem cat mai aproape ca sa nu ne apropiem prea mult de domnul libanez, dupa care am cntinuat cu un coridor extreeeem de ingust, prin care geanta noastra de romani plecat in concediu nu intra decat pe laterala! La fel a fost si in camera! Daca bagam geanta, noi nu mai intram! Dar, in momentul in care esti pus in situatii limita gasesti solutii, asa ca am gasit un loc in care sa infigem geanta si sa mai stam si noi! Uuuufff! Ca greu a mai fost!

Am incercat sa ne acomodam putin cu atmosfera de hotel libanez. Baie murdara, miros de tutun statut, perdele lipicioase de murdare. OK! Trebuie sa ne facem o strategie ca sa rezistam cele 6 zile:

  • perdeaua o lasam intr-o pozitie fixa ca sa nu fie nevoie sa punem mana pe ea
  • cautam un supermarket sa luam ceva produse de curatat pentru baie
  • noroc ca s-au inventat betisoarele parfumate, macar sa mascam mirosul, ca de eliminat nici o sansa!

Partea buna (asta ca sa ne pastram optimismul) e ca macar prosoapele si lenjeriile aratau chiar bine, iar la baie aveau servetele pentru fata! Eeee, asta da!🙂

Acestea fiind rezolvate, ne-am gandit ca e un moment bun in care sa mergem sa mancam ceva. In cartierul in care eram noi am cautat inutil un loc dragut unde sa ne relaxam. Tot ce am gasit au fost McDonald’s-uri, sandwicherii, shaormarii si alte asemenea. Ne-am mai invartit vreo ora, desi eram deja cu nervii intinsi la maximum si de foame, dar si de oboseala. Cand cautam un loc unde sa mancam ne asteptam la terase in acceptiunea noastra, multi metri patrati cu scaune mai aproae de fotolii, eventual impletite din rachita sau pe-aproape. Dupa ora de cautari ne-am convins ca la ei fiecare metru se foloseste foarte util si ca daca vrei sa mananci nu trebuie sa il iei in seama pe cel care sta aproape lipit de tine cu posibilitatea clara de a-ti vedea salata care ti-a ramas printre dinti. Am oftat si ne-am asezat la o terasa cu specific…. aaa, nu, nu local, ci grecesc! Buna mancare!

Am stat putin sa se aseze mancarea si am pornit inapoi spre hotel, prin putoarea de urina cu care incepusem deja sa ne obisnuim, prin praful pe care il simteam cum ni se aseaza pe piele si aglomeratia si vacarmul unui oras care se vroia romantic! Si asa s-a terminat prima zi!

Dimineata urmatoare ne-am trezit plini de viata si cu o dorinta arzatoare de a vizita cat mai multe de pe lista noastra de „to do”. Cum puteam sa ne pregatim pentru o zi solicitanta? Cu un mic dejun copios. Prin urmare am pornit spre restaurant. Cand am intrat, asteptarile noastre de mic dejun ne-au fost contrazise de o tava cu croissante, una cu miere si unt si una cu cafea, ceai sau lapte. Ne uitam intrebator in jur, in speraanta ca vom descoperi intr-un colt ascuns o masa cu mancare. Ei bine, nu. Noroc ca macar cafeaua era buna. Am mancat si am baut „pe saturate”🙂 si am pornit la drum.

Si acum am descoperit in ce consta frumusetea Parisului. Prima oprire: Montmartre, Sacre Coeur. A ramas unul dintre cele mai frumoase locuri in care am fost, plin de emotie datorata in mare parte unui domn care canta la harpa absolut minunat si a privelistii de pe Montmartre.

A doua oprire: Notre Dame. Numai cand aud sau pronunt numele imi amintesc de un cor care canta dumnezeieste, ecoul din biserica te transpunea intr-o cu totul alta lume.

O alta zi, noi obiective: Versailles, Rive Gauche (Chateau de Versailles). Ne-am asezat cuminti la coada si ne-am luat audio guides. Povestile desprinse dintr-o lume de demult te fac sa vrei sa te duci acolo. Cand faci o comparatie intre lumea in care traim si povestile frumoase pe care le asculti esti tentat realmente sa nici nu te mai intorci. Daca mai inchei traseul si cu o plimbare prin gradinile palatului, insotita de muzica clasica si urmarita de fantani arteziene, deja de ce sa pleci de acolo? (pentru ca te dau afara la ora inchiderii, dar ma rog). De precizat ca aici am mancat si cea mai buna mancare din toata sederea noastra la Paris. Am ramas indragostita de foie gras si de rata mmmmm….

Ca sa mai rupem firul povestilor nemuritoare, in urmatoarea zi am mers la Disneyland. Foarte frumos. In afara de faptul ca m-a urcat sotul meu intr-o jucarica din care am iesit cu vanatai si tremurand toata de la cat au testat toate fortele invatate la fizica pe mine, restul a fost minunat. Aaaa si am uitat sa spun: nu va duceti la Peter Pan ca e o prostie! Te plimba cu un gen de scaunel pe o sarma si tu te uiti in jos la niste beculete aprinse care ar trebui sa reprezinte niste case, tu fiind micutul zburator! Whatever! Don’t go!

In ziua urmatoare, pentru a serba doi ani de la casatorie am mers la Bateaux Parisienne. Ne-am plimbat pe Sena in lumina palida a serii si am vazut Parisul noaptea in timp ce ne delectam cu o mancare buna si un vin minunat. O seara fantastica, din care iti ramane o stare.

La plecarea din Franta deja uitasem de primele senzatii, de mirosul neplacut, de hotelul ingrozitor. Cand ma intreba cineva cum a fost, evident ca ma gandeam la starea pe care mi-a dat-o, la beculetele de pe Tour Eiffel, la plimbarile pe Sena, la cartierul Latin si la toate lucrurile frumoase pe care le-am facut si la cate nu am apucat sa facem.

Dupa doi ani ne-am decis ca ar trebui sa mai taiem de pe lista cateva obiective turistice din Paris, asa ca ne-am intors. De data asta cu inca un cuplu de prieteni. Fiind deja patiti, acum ne-am ales un hotel dintr-un lant international, ca sa nu mai avem surprize, am stiut de unde sa ne luam bilete din aeroport, eram obisnuiti cu mirosurile, numai ca nu am prevazut ca sotul meu avea sa isi luxeze piciorul cu doua zile inainte! Dar asta este deja o alta poveste!🙂

A fost foarte distractiv sa observam pe prietenii nostri exact aceleasi reactii pe care le-am avut si noi prima data. m cautat si cu ei o terasa decenta cu orele, ii observam cum erau obositi de la aglomeratie, galagie si mizerie.

La o luna de cand ne-am intors, cand aud vorbindu-se franceza imi amintesc de nume de statii de metrou: Pigalle, Blanche, Place Clichy, Saint Michelle etc.

Dar starea pe care o am cand beau o cafea la Sorbona, in mica piateta cu fantani arteziene, nu cred ca as putea sa o am in orice alta parte.

Nici cea pe care mi-o dau strazile inguste de pe Montmartre, sau pictorii ambulanti care fac portrete pe loc, sau tarabele minunate cu o multime de suveniruri.

In concluzie, asa cum au spus altii mai destepti inaintea noastra: „We’ll always have Paris”🙂

E o stare!

6 gânduri despre &8222;E o stare!&8221;

Stiu ca ai o părere despre asta! Imi poți spune aici:

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s