In urma cu mai mult de un an m-am apucat sa scriu pe blog pentru ca simteam nevoia sa vorbesc. Nu prea aveam cu cine, dar aveam foarte mult timp. Nu prea aveam nici prea multe de spus, pentru ca nu sunt prea multe lucruri de povestit cand stai acasa cu copilul.

Ma uit in urma si zambesc cand imi dau seama ce schimbare a intervenit in ultimele luni. Acum am o multime de experiente, pareri, senzatii pe care as vrea sa le impartasesc, dar nu am timp. In momentul in care imi vine in cap o idée ma gandesc déjà cum sa se numeasca postul si cum sa il formulez, dar din pacate nu prea se mai concretizeaza. Ma uitam la un post mai vechi, in care eram oarecum dezamagita de faptul ca nu reuseam sa imi gasesc un job care sa ma atraga. Era un fel de a ma plange de un program mai mult decat relaxant. Mi se pare foarte distractive felul in care omul tanjeste dupa ceea ce nu are si la scurt timp dupa incepe sa tanjasca dupa ce a avut! Nu stiu cand o sa invatam sa ne bucuram de ceea ce avem.

Hai ca iar am vorbit mult inca de la introducere! 🙂

De mai mult de 6 luni am revenit in campul muncii cu forte proaspete. Un domeniu interesant si foarte activ: bauturile alcoolice. Inca de la interviu mi s-a prezentat foarte clar faptul ca va trebui sa ies mult in cluburi, sa calatoresc mult sis a lipsesc de langa familie. A fost o decizie pe care mi-am asumat-o.

Oricum, cand am auzit de cluburi ma gandeam ca o sa fie dragut ca si-asa mie imi place sa ies si nu prea am ocazia. La nici un moment nu am luat in calcul faptul ca ma duc cu treaba cand ies, ca va trebui sa merg in mai multe locatii pe seara, adica aia cu distractia in club se intampla doar cand te duci cu o sleahta de prieteni special pentru asta.

Partea cu calatoritul m-a atras si mai mult. Ma gandeam ca o sa vad o multime de locuri noi pe care altfel probabil ca nu as avea ocazia. Nici aici nu am luat in calcul faptul ca nu o sa am timp sa vizitez propriu-zis nimic si ca tot ce o sa vad o sa fie din taxi sau metrou pe drum spre intalniri si ca o sa am o imagine buna a locurilor vazute din avion.

Ma asteptam sa-mi fie foarte greu ca nu o sa vad copilul atat cat mi-as dori si ca nu o sa mai am timp suficient sa stau cu el, dar nu m-am gandit cat o sa sufere el! In momentul in care creste si incepe sa inteleaga ii e din ce in ce mai greu sa accepte ca mai sunt si alte lucruri in viata parintilor care le ocupa mult timp si din pacate ei nu sunt pe primul loc din toate punctele de vedere. Si merge prin toate camerele si repeta: „nu-i mami, nu-i tati”.

Toate astea sunt din seria: ai grija ce iti doresti ca s-ar putea indeplini.

Asta este o constientizare si o strigare disperata a mamei din mine care incearca sa gaseasca un echilibru intre un job frumos, dar solicitant si un copil genial, dar care si el cere timp si care ar trebui sa fie pe primul loc. Din pacate este un cerc vicios si trebuie sa ai destula putere ca sa gasesti Solutia echitabila. Este un adevar al vietii multor parinti de varsta noastra, care se zbat sa gaseasca acea solutie salvatoare!