Încerc pe cât posibil sa mă țin departe de TV. Pe vremuri aveam o problema cu emisiunile alea pline de cancanuri sau cu cele care imitau viața reala, dar cu niște actori extreeeeeem de slabi. Intre timp au aparut emisiunile vanatoare de nenorociri. ne place sa ii vedem pe altii cat sunt de mizerabili. O fi si asta un soi de optimism! „Hai, ma, ca noi suntem chiar bine! fata de aia saracii carora le-a cazut tavanul in cap si au murit in chinuri groaznice intr-o balta de sange chiar sub ochii propriilor copii!” Mda! sunteti mai bine, ce sa zic!
Toată lumea își dorește cu ardoare sa vada povesti de-astea si atunci ce ar putea face trusturile media? Sa riste sa le scadă audienta? No way! Atunci las’ ca vedem noi cine face scandalul mai mare sau cine arată mai multe imagini șocante!

So, no TV for me!

Si oricum, de când avem copilul, deja am învățat programele de desene animate, chiar sunt chiar dragute! Ce mult mi-as dori sa mai fiu acolo!

Așa ca, daca insist sa aflu ce se mai intampla prin lume, apelez la presa scrisă. Facebook-ul este iarasi o sursa inepuizabila de informații, asta dacă ai răbdare sa dai ignore la tot ce nu te interesează. Oricum la meciuri aflu scorul cam la maximum 1 minut după ce s-a dat gol! 🙂

Zilele trecute am dat peste un articol postat de Radio Guerilla, in care povesteau cum o tânara jurnalista a fost tarata sub amenintarea cutitului vreo 3 km, de către un „domn” care a si violat-o după. In tot articolul se vorbea despre lipsa spiritului civic, pentru ca nimeni, deși a trecut pe lângă foarte mulți oameni, nimeni nu a făcut nimic. Pur si simplu au întors privirea.
In timp ce citeam articolul m-am surprins intrebandu-mă oare ce as fi făcut dacă ar fi trecut pe lângă mine. Si mi-am dat seama ca mi-ar fi fost mult prea teama sa fac ceva. De ce? Pentru ca mă gândesc ca dacă as face ceva as fi singura! Nimeni altcineva nu ar zice nimic! Probabil așa gândesc toți! Nu mai exista solidaritate, nu mai exista nimic.

Azi, la cumpărături am avut o experiența care mi-a deschis ochii din nou!
La magazinul la care merg in general, s-au hotarat ei sa refacă aranjamentele rafturilor. Cosmar! Mi s-a prelungit timpul alocat cumpărăturilor cu mai mult de jumătate de ora! La un moment dat, căutand cu disperare un vin dau de detergenti! Nervoasa deja, întreb un angajat care mă directioneaza. In sfârșit ajung unde trebuie. Lângă mine, doi domni pensionari erau cam la fel de nervosi ca si mine. Doamna, cu rabdarea la limita ii spune domnului ca nu reuseste sa găsească detergentii. Ce credeți ca am făcut? Din păcate, nu, nu m-am întors sa ii spun unde sunt, ci mi-am văzut mai departe de cautarile mele.

Astea sunt lucrurile pe care chiar îmi propun sa le schimb! Nu mă astept sa schimb lumea, dar dacă o pot face mai buna, why not?
Cum imi spunea un prieten, „gesturile mici contează”!