Si tu esti frumos!

In liceu aveam o obsesie: vroiam sa imi operez nasul. Devenise visul meu sa pot face asta! Aveam senzatia ca toată lumea se uita numai la el cand imi vorbește. Mi-a trecut. Diriginta mea de atunci a fost cea care m-a ajutat sa imi schimb perspectiva. Mi-a povestit cum si ea avea aceeași obsesie si a convins-o soțul ei, șef la buco-maxilo-faciale la Floreasca, sa renunțe la idee. In afara de faptul ca mi-a descris cu lux de amănunte prin ce trebuie sa treci, cum te chinuie aia ca pe hotii de cai in timpul operatiei si cum iti baga pe nas niște tampoane ca sa iti colecteze tot si care astea iti dau o senzatie de banita in loc de cap, cred ca cel mai mult m-a convins ea. O femeie pe care eu o vedeam extrem de frumoasa si care culmea, nici ea nu se vedea frumoasa. M-a uimit descoperirea, si in același timp cred ca atunci a inceput sa imi infloreasca in cap ideea ca e ceva in neregula, ca e o diferența între cum ne vedem noi si cum ne vad ceilalți.

După faza cu nasul sau more or less in același timp, au început sa ma streseze urechile. La maternitate mi-au făcut găurile diferit, una mai sus si una mai jos, ceea ce imi reducea foarte mult optiunile cand trebuia sa imi aleg cercei. In afara de asta ma deranja si lobul urechii care era ușor fluffy. Multă vreme nu am purtat deloc cercei pentru ca prietenul meu imi cânta de-alea cu „maimutica cu cercei”. Imi plăceau tare cerceii. Poate si pentru ca aveam senzatia ca sunt pe post de fructul oprit pentru urechile mele. M-am dus la un moment dat sa ii iau cadou sora-mii si normal ca ochii mi s-au pironit pe niște cercelusi finuti, cu o singura pietricica pe niște semilune duble. I-am luat! A doua zi m-am dus sa caut alt cadou. Nu am rezistat tentatiei si i-am probat. Culmea! Veneau chiar bine! Nu i-am mai scos multă vreme, iar sora-mea a primit o brățara.

A urmat stresul cu burta. Baleam cand vedeam femeile alea cu patratele pe burta. Am băgat sala in fiecare dimineata pentru o vreme si instructorul făcea glume tot timpul ca nu ma dezlipeam de aparatele de abdomene. Pentru o vreme am arătat chiar aproape de ceea ce vroiam eu. A venit sarcina după, așa ca am rezolvat-o si pe-asta!

Am vrut sa fiu creata, sau măcar sa am parul ondulat – a urmat cea mai crunta perioada, in care m-am chinuit sa scap de sarmalele din cap, urmare trista a unui permanent stupid. Am vrut sa fiu blonda – pe-asta am executat-o acum vreo 2-3 ani; nu pot spune ca nu mi-a plăcut, dar nu mai mult decat culoarea mea naturală. După toate încercările astea am ajuns la concluzia ca am un super par.

E o lupta continua sa arati așa cum crezi tu ca e idealul in frumusete. Un ideal pe care ți l-ai stabilit in funcție de ce vezi in jur. Oriunde te uiti vezi femei perfecte, cu par perfect, cu ochi perfecți, cu corp perfect, cu unghii perfecte, cu totul perfect. Imagini promovate de toate revistele, de toate televiziunile!
Si începi sa te gandesti! Oare or fi fericite? Cum o fi viata lor? E ceea ce ți-ai dori? Si totuși ce le lipseste? Si iti dai seama ca nu au acea luminita. Știi luminițele pe care le au in ochi unii oameni? E frumusetea interioară si fericirea care parca vor sa iasă prin ochi si sa strige, sa iti amintească ce trebuie sa conteze.

Cred ca luminițele alea ar putea face frumos si cel mai urat om de pe pământ! Iti indulcesc trăsăturile si cei din jur ajung sa fie atât de fascinați de ele, încât uita de defectele pe care tu le știi si care te frustreaza.

Mi s-a schimbat dramatic părerea despre frumusete atunci cand am inceput sa pictez. Mi-am dat seama ca imi plăceau si ma fascinau oamenii care aveau trăsături pregnante. Iubeam ridurile de expresie. Ma întrebam daca as reuși sa ii reproduc cicatricea din sprânceană, sau pata de lângă ochi, alunita de la tâmplă, expresia fetei si a ochilor! Exact acele trăsături care in urma cu câțiva ani ar fi fost tocmai bune de operat pentru atingerea idealului in frumusete, acum au devenit trăsăturile care il fac pe omul ăla unic, memorabil si frumos. Luminițele din priviri, bucuria, durerea, toate astea se vad in ochii oamenilor frumosi, in toata mimica lor si in fiecare semn distinctiv.

Asa ca mesajul meu pentru toți cei care încă încearcă sa atingă idealul ăla de frumusete e sa se mai uite o data in oglinda si sa își vadă frumusetea adevarata. Nu e ea perfecta, dar e adevarata si e doar a ta!

Anunțuri

Stiu ca ai o părere despre asta! Imi poți spune aici:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s