Dă-l mai departe

Zilele trecute stăteam pe holurile spitalului în lunga așteptare a doctoriței.
De dimineață mă tot uitam la o fată cam de vârsta mea. Stătea pe hol, pe un scaun, în așteptarea unui doctor. Avea în mână un film. Am văzut-o de câteva ori scoțându-l și uitându-se la el. Se tot agita pe scaun, nu-și găsea poziția. Dupa o așteptare destul de lungă, a intrat la doctor. O vreme nu am mai vazut-o și am crezut că a plecat. Dar nu plecase. A ieșit dupa o vreme. A stat puțin pe scaun și apoi am vazut-o cum începe să plângă. A lăsat filmul acolo și a iesit pe scara. A plâns vreo jumatate de ora. Mi s-a facut milă de ea că îi recunoșteam disperarea și m-am dus să îi dau o pastilă de plante pentru calmare și puțina apă. S-a uitat șocata la mine și apoi mi-a zâmbit cu cel mai dulce zâmbet plâns.
Nu știu cine e și nici ce problemă are, dar nu pot decât să sper că o sa fie bine și să îi urez multă sănătate.

Asta a fost in contrapartida pentru nenea care a oprit pe autostradă ca să îmi ofere o bomboană de ciocolată.

Ce îmi pare rău e că de obicei când avem porniri de umanitate ni le înfrânam. Si e păcat!

Un frumos exemplu de cat e de molipsitor binele:

Anunțuri

Stiu ca ai o părere despre asta! Imi poți spune aici:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s