Am fost crescuți în spiritul fricii. De mici suntem instruiți, suntem învățați ce nu trebuie să facem sub amenințarea unei pedepse. Știi exact ce trebuie să nu faci dacă vrei să ajungi în rai. Și de la asta se pornește în construcția unei adevărate rețele de fapte și sentimente pe care nu ar trebui să le faci/ ai niciodată dacă nu vrei să arzi în focul iadului.
Și așa ne-au învățat bunicii și părinții noștri. Așa au spus ca să ne formeze un sistem de valori. Nu au știut altfel.
Copiii aveau două variante: puteau să se împotrivească, să nu creadă, sau puteau să se supună.
Cei care se împotriveau erau copiii răi, cei nesupuși, rebeli. Poate primii din generația noastră care fumau, beau alcool, aveau tatuaje și piercing. Erau cei blamați. Cel mai mare rău care ți se putea întâmpla era să ajungi așa. Huaaaaa rebeliiiiiii!!!!!
Mai rămânea a doua categorie – copiii supuși. Ei erau ascultători și făceau totul by the book. Da, the holy one. Nu cred că știau de ce fac asta sau că au stat vreodată să se gândească prea mult. Ei știau doar că așa e bine. Așa trebuie. Dacă se abăteau de la regulă știau că o pedeapsă va urma.

Ne întâlnim după mulți ani cu copiii ăștia, ajunși deja adulți.
Ne uităm la rebeli… Sunt bine, fericiți, se bucură de viață, îți povestesc cu gura până la urechi toate nebuniile pe care le-au făcut și cum s-au mai distrat. Îți povestesc și ce greutăți au avut, dar sunt fericiți. Sunt fericiți pentru că și-au condus viața așa cum au vrut. Au trăit și au avut libertatea de a-și forma propriul set de valori.

Au fost și câțiva care s-au pierdut pe drum. Context neprielnic, dar restul sunt chiar bine. Au îmbătrânit frumos și arată frumos așa, rebeli maturi.

Ne întâlnim și cu ceilalți. Marea majoritate și-au întemeiat un cămin, au o familie frumoasă, fericită. Cu toții trăiesc by the book. The holy one! Nici o greșeală nu e acceptată dacă vrei să ajungi în rai. Nici o supărare nu trebuie să se vadă, că atunci oamenii și-ar da seama că nu sunt familia perfectă. Așa că zâmbesc.
Nu contează că au trăit viața „așa cum trebuie”, după un set de valori și reguli stabilite de alții înainte. Important e ce se vede.

Sunt și unii care s-au pierdut pe drum. Context neprielnic. Mai sunt și unii care au trecut de partea rebelilor, dar doar câțiva. Restul sunt aici. Zâmbesc, mândri că duc mai departe greaua moștenire lăsată din tată în fiu: frica. Frica de Dumnezeu, frica de reguli, frica de autorități, frica de judecăți, frica de….eșec.

Oare cine a avut mai mult de câștigat? Cine a fost așa cum trebuia? Cine stabilește limita dintre a fi cu frică de Dumnezeu și a-ți pune singur bariere din frică?