Mă uit în față cu disperare și văd că nu se mai termină coloana asta. Încerc să mă gândesc ce variantă am. Nțțț, nu văd prea multe. Asta e! O fac! Bag viteză! O să am timp să rezolv până ajunge el să treacă de intersecție.
Ies repede din mașină, iau landoul cu băiatul, îl arunc în mașină din spate și fug.
Nu știu unde mă duc!
Mă trezesc după intersecție. Mă uit de disperată după mașina în care am băgat copilul. Oooooo nuuuuu! Simt cum ma cuprinde disperarea! Îmi dau seama că nu îmi mai amintesc nimic. Nu știu ce număr avea, ce marcă era! Nu-mi amintesc nimic. Doar că era albă. Cât de cretina pot fi? Cum pana mea să nu mă uit măcar la număr.
Și acum ce fac? Unde îmi găsesc copilul? Ce dracu’ a fost în capul meu? Unde să mă duc acum? Ce o să îi zic lui tac’su? Aveam o treabă și am aruncat copilul în mașina unui necunoscut?
Aș suna la poliție, dar nici măcar nu știu ce să le spun. Oare omul ăla o fi mers drept sau o fi luat-o la stânga sau dreapta? Cum de nu m-am gândit la asta înainte? Cum de mi s-a părut așa de simplu? Oare ce face un om normal când se trezește cu un copil aruncat în mașina?
Doamne Dumnezeule, ce mă fac acum?

M-am trezit leoarcă, nervoasă și frustrată. Cum să faci așa ceva? Cum ar putea un om sa facă așa ceva?

Am stat puțin să mă calmez și atunci mi-am dat seama că a fost un vis. Normal că nu aș putea niciodată să fac asta. Este doar una dintre fricile mele. S-a gândit să mă bântuie în somn, că atunci când sunt conștientă le alung, așa că s-a gândit să mă ia prin învăluire!

Am pierdut demult șirul nopților în care m-am dus să îl ascult ca să fiu sigură că respiră și e ok. Și șirul zilelor cu sperieturi că nu-l mai văd în parc, sau că a fugit de lângă mine direct în stradă, într-o fracțiune de secundă.

Frumusețea și magia rolului de părinte sunt întotdeauna umbrite de frica de a nu-ți pierde copilul. Este unul dintre cele mai negre gânduri din câte ți-ar putea trece prin cap. Încerci în permanența să le blochezi, așa că pari chiar normală, dar din când în când mai scoți la iveală toate frustrările nesiguranței și atunci intri în categoria de „mamă nebuna”! Asta e! Ți-o asumi! Nu vrei decat să îl aperi și să fii sigură că o să fie ok! Să știi că puiul tău va fi întotdeauna bine! Atât! În momentul în care ai dat viață puiului, te-ai condamnat la frici pe tot restul vieții tale. Nu mai ești om! Ești părinte și abia apoi om.