„Hai lasă,  du-te la spital și vedem!”
Discuția continua pe un ton scăzut și nu mai aud detaliile, dar se încearcă o organizare de ceva pentru duminica. E clar ca interlocutoarea nu se simte bine, așa ca i se recomanda sa „stea liniștită și sa mănânce ceva” și văd ele ce fac pana duminica.

Face parte din fragmentele de viață pe care le surprind zilnic. E viața vecinilor mei.
Din păcate, sau poate din fericire, fix lângă noi este un ditai blocul. Le știu vocile și le știu poveștile. Doamna de mai sus a mai avut săptămâna trecută o problema. A vrut sa își ia liber, dar nu știa cum sa îi spună „domnului director”. Pana la urma a ajutat-o o anume Ina, care a intervenit pentru ea.

Stau seara în curte și prind frânturi de viață.Sunt atât de diferiți!
La etajul 3 sunt niște oameni care cred ca mănâncă numai cartofi prăjiți cu friptura. Și numai pe la 10 seara.
Mai sunt unii care au doi copii. Băieți. Pe unul îl cheamă Horia. Urla continuu copilașii astia și maica-sa pe lângă ei.
Mai sunt unii la 2 care au tot timpul musafiri și se distreaza de rad și eu de rasul lor. Astia îmi plac cel mai mult.
Mai sunt unii pe la 6 care au probleme cu căsnicia. Am surprins acum ceva vreme când el devenea agresiv cu ea.

La 4 e un cuplu care locuiește cu părinții ei. Sunt plini de frustrări. Îi aud cum se cearta destul de des. Zilele trecute a pornit de la faptul ca doamna în vârstă se apucase sa facă ordine și doamna tânără nu își mai găsea lucrurile. Tare enervanta senzația!

Cel mai tare îmi place în weekend. Zumzăie oamenii în toate apartamentele, fiecare cu programul și problemele lui.

Cred ca e cel mai bun moment sa realizezi cât de puțin contezi în zumzaiala asta mare, care înseamnă lume. Și tot așa realizezi și cât de putina atenție trebuie sa dai problemelor tale. Ești doar inca o albinuța zumzăind în stupul tău.