Nu știu dacă am suficienți nasturi de câte ori am auzit expresia asta, și zau ca nasturi am mulți!

Îmi amintesc, copil fiind, ca am iubit foarte tare școala. Aveam deja experiență, pentru ca eram continuu legata de fusta sora-mii și mă duceam inclusiv la școală și stăteam în banca cu ea. Săraca! Cred ca tare greu i-a fost sa mă suporte! Eram un copil foarte curios și îmi plăcea tare sa învăț lucruri noi. Când am început școala știam deja sa scriu și sa citesc și știam un număr destul de mare de cuvinte în engleza. Doamna Teodorescu, profesoara de engleza a sora-mii îmi făcuse un caiet cu desene sub care scrisese cuvintele în engleza. Băiețelul avea un boy dedesubt, fetita girl, și așa am învățat engleza.

A venit și momentul sa merg la școală. Cu câteva săptămâni înainte, bunica a început sa îmi repete din ce în ce mai des ca „o sa văd eu”, chestii cu „militării”, cu „se schimba foaia” și altele din aceeași categorie pe care cred ca le știm cu toții. Mintea mea de copil crud a început sa își facă diverse imagini: milităria era un gen de tunica de-aia de armata care cădea din pod, iar foaia era o chestie mare și amenințătoare. Nu prea înțelegeam ce or sa îmi facă mie toate astea, dar clar nu era de bine. La un moment dat am cedat și am început sa plâng cu sughițuri ca eu nu vreau la școală!

După mulți ani, uitandu-ma inapoi, îmi dau seama ca ăsta a fost momentul in care am început sa văd școala ca pe o amenințare. Brusc nu mai eram curioasa sa învăț chestii noi, ci mi-era frica de acea baba Cloanta despre care se povestea – invatatoarea!

S-a transformat din persoana care trebuia sa mă învețe chestii noi în tartorul suprem, vajnic mânuitor de militarii și foi.

Cu teama m-am dus, ca nu aveam incotro, dar bucuria începutului unei noi aventuri mi-a fost umbrita de teama și de obligația de a merge la școală. Plăcerea si bucuria mea au fost sacrificate de călăul suprem!

Mă pregătesc acum, mama fiind, sa schimb obiceiul. Copilul meu va pleca pe drumul ăsta fericit și dornic sa descopere lucruri noi. A venit momentul sa înceapă o noua aventură, o aventură pe care i-o doresc plina de satisfacții și de noi provocări. O sa îl pregătesc cum știu eu mai bine – cu mult entuziasm și cu părere de rău că „pe mine nu vrea doamna sa mă primească la școală, ca tare mult mi-as dori sa mai merg. Nu mai am loc în banca, ce sa-i faci!”

Nu, puiule, nu e cu militărie și nu se schimba nici o foaie. O sa te distrezi în continuare și o sa îți faci o mulțime de prieteni noi, care nu, nu vor rade de tine, ca ești mult prea meseriaș ca sa rada. O sa râdeți împreună! O sa radeti mult și o sa învățați unul de la celălalt o mulțime de lucruri noi.

Este doar o noua aventura care te va ajuta sa înveți tot ce trebuie ca sa devii cel mai tare inventator, așa cum visezi. De-abia aștept sa inventezi tu ceasul ăla care va putea sa mă facă iar copil, dacă vreau, sau sa invie pe oricine îmi lipsește.
Da, puiule, dacă vrei tu, la anul pe vremea asta vei putea înțelege ce zice șeful lui tati și ce zice instructorul de ski. Da, mami, vei putea vorbi cu oricine știe engleza atunci când vei ști engleza.
O sa fie o super experienta și e acolo, gata pentru tine! Indiferent unde ne va purta drumul ăsta, mami și tati vor fi acolo, alături de tine și o sa ne distram, cum îți place ție!

Refuz sa ajut mintea copilului sa asocieze școala – instituția care trebuie sa îl formeze – cu orice experiență negativa. Vreau sa se duca acolo deschis și dornic sa absoarbă cât mai multe cunoștințe noi. Știu ca va fi greu, pentru ca luptam cu mentalități formate în timp, dar îmi voi folosi toate energiile sa mă asigur ca va simți emoție, nu frica.

Îi sunt datoare cu asta! Și poate cu multe altele care vor urma.