Mă uitam de sărbători pe Facebook. Știți oamenii ăia cu pozele perfecte de familie? Cei care de Revelion sunt ca scoși din cutie, cu copiii spilcuiți, aliniați frumos la poză și cu zâmbet regulamentar? Nu se poate să nu aveți măcar unul de-ăsta în lista de prieteni.

Sau cei care fac ședințe foto cu șemineul în spate, ei desculți pe covorul fluffy și totul aranjat ușor dezordonat, de parcă acum abia ce s-au trezit și pur întâmplător s-au împiedicat de fotograf în living? Acea perfecțiune imperfectă, sau invers, că m-am încurcat și eu.

Ei bine, înainte de anul ăsta i-aș fi invidiat cu pasiune. Aș fi vrut și eu să stea ai mei așa la poză. Dar ai mei, nu! El rânjea de ziceai că îl trage cineva de urechi la spate, ea trăgea de parcă se pornea acum să mute un munte din loc și eu și soțul, fiecare cu câte un rictus pe față, încercând să părem că ne bucurăm! Asta dacă reușeam sa mai scoatem și atât.

Ei bine, acesta a fost anul în care mi-am dat seama că nu îmi mai pasă de poza aia. Mi-am dat seama că la un moment dat am renunțat la a căuta poza perfectă. Mi-am dat seama că îmi iubesc imperfecțiunea pozei mele și că vreau să mă bucur de imperfecții mei fără a mai încerca să îi dresez la fiecare mișcare pe care o fac. Vreau să fie fericiți! Dacă el nu vrea să râdă, să nu râdă. Sau dacă vrea să rânjească, excelent! Dacă ea vrea să mute munții, e ok din partea mea. Ai nevoie de șofer până acolo?

De fiecare dată când mă stresez că nu se comportă așa cum vreau eu, mă întreb pentru cine e important să se comporte într-un anumit fel. I-ar ajuta asta pe ei sau m-aș teme că ar putea spune ceva despre mine ca mamă a lor? Dacă e important pentru ei, atunci încerc să găsesc cea mai bună metodă de a le explica de ce e important. Dacă e important pentru imaginea mea, trec mai departe cu întrebările către mine. De ce e important? Ce s-ar întâmpla dacă ar fi altfel? Ce ar spune asta despre mine? Mă uimește de fiecare dată ce descopăr. Am crescut atât de mult sub impactul vorbei ”ne râde satul”, încât ajungem, de multe ori, să ne ghidam toată viața după niște reguli care nu servesc binelui nostru sau al copiilor noștri, reguli în care nu mai credem și în care nu ne mai regăsim.

Așa că dacă și ție ți se întâmplă să aspiri la pozele pe care le vezi, gândește-te la ce aspiri, de fapt, și de ce! Întreabă-te și vei descoperi atât de multe!

Și nu uita cât de importantă este acea ”imperfecțiune”. Ea e cea care ne dă unicitatea la care aspirăm mulți dintre noi…