Dupa o pauza considerabila m-am reapucat de pictura. Intai incet, fara prea mare curaj, apoi din ce in ce mai sigura pe mine. Miscarile imi reveneau, placerea de a pune culoare unor stari, unor trairi, devenea din ce in ce mai intensa.

Am inceput timid cu doua tablouri foarte dragi mie lasate incepute in urma cu doi ani. A fost greu sa ma reobisnuiesc, insa nu vroiam sa le las neterminate. Am aceeasi obsesie si cu cartile: daca incep o carte, chiar daca nu imi place ma chinui sa o termin ca sa nu am senzatia de “unfinished business”.

Intr-una dintre seri, am cautat obsedata o poza cu un lac din Japonia inconjurat de ciresi infloriti. Oricat am cautat nu am reusit sa o gasesc, asa ca am fost nevoita sa incep cu alt model. Frumos, relaxant, o poarta deschisa spre o mare din Grecia. Acesta a fost tabloul care m-a lansat intr-o alta zona, intr-o alta stare legata de pictura. Am inceput cu acest tablou sa folosesc cutitele de pictura si am renuntat la pensule. Nu stiu daca ati avut vreodata senzatia ca mainile se descurca mai bine singure decat daca ai incerca sa le ghidezi. Asa a fost atunci. Si asa e de atunci. Este o stare care porneste din interior care imi conduce mainile si care ma face sa imi aleg modelele.

Dupa ce termin un tablou si ma uit la el, facand o introspectie a sentimentelor pe care le-am avut atunci cand l-am pictat, imi dau seama ca modelul, semnificatia, interpretarea duc exact la sentimentele mele din acea zi sau perioada.

Imi iubesc fiecare tablou in parte pentru ca el spune o poveste nerostita si lasa loc unor interpretari.

Fiecare om are sentimente pe care nu le exprima, de regula de teama de a nu fi judecat. In momentul in care iti pictezi sufletul, sau parti din el, lumea are tendinta de a judeca tehnica folosita, nu sentimentul exprimat, ceea ce mie imi da o stare de confort.

Am reunit toate bucatelele mele de suflet si le-am expus. Numele expozitiei spune exact povestea de mai sus: “Suflet in lume”.

Sunt extrem de mandra de ea si pentru ca fiecare tablou are o poveste, o sa incep sa scriu aici povestea si semnificatia fiecarui tablou, unul cate unul, sentimente dezvelite!

Si inca o data trebuie sa le multumesc domnului profesor Sultana ca m-a incurajat sa merg pe un drum nou si mi-a lasat spatiu sa ma exprim si Rodicai pentru toata caldura si sustinerea pe care mi-a oferit-o!

Data viitoare o sa va povestesc despre senzatiile de la vernisaj! 🙂