Senzatii

In urma cu mai mult de 3 ani am inceput sa merg la atelierul Sultana. Am pornit cu incetul dintr-o dorinta foarte mare de a crea ceva frumos, dar cu o teama extraordinara ca ceea ce voi face nu va iesi asa cum trebuie.

Dupa fiecare sedinta Rodica, paparazzo de serviciu, imi trimitea o serie de poze dintre cele mai amuzante sau emotionante. Zilele trecute incercand sa gasesc niste poze mai vechi am dat de mai multe poze cu “operele” finalizate si toate cu mesajele de felicitari pline de caldura.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Stau si ma uit de unde am pornit si sincer ma gandesc ca eu nu m-as fi felicitat in veci pentru ce e acolo, dar ei au facut-o si asa am reusit pas cu pas sa capat incredere si am curajul de a continua.

Din pacate din varii motive vizitele la atelier s-au rarit. Din cand in cand vedeam pozele pe care le postau de pe la curs si aveam o senzatie aproape fizica de dor. Nu stiu daca vi se intampla sa simtiti dorul in caul pieptului ca pe o durere fizica! Cam asa simteam eu.

In toamna am reinceput sa merg si am reusit sa imi regasesc bucuria de a fi acolo, bucuria de a picta si m-a ajutat sa imi recapat un echilibru emotional care imi lipsea. Am intrat intr-o perioada de gratie in care tehnica noua, in cutit,  a fost dublata de o viteza si de o forta a sentimentelor care se vede pe panzele facute.

Intotdeauna am pictat pentru frumusetea actului in sine, a starii, nu pentru o finalitate, adica expozitia, insa faptul ca mi-a fost propusa m-a bucurat.

Vernisajul acesta cred ca a fost unul dintre putinele evenimente realmente importante din viata mea la care nu am avut emotii in adevaratul sens al cuvantului. Am fost doar cuprinsa de o stare ciudata de bucurie dublata de o usoara tristete.

Pe drum spre atelier aveam senzatia ca este “once in a lifetime”, ca este singura data cand voi face asta.

Au fost alaturi de mine cei mai importanti oameni din viata mea, cei care m-au incurajat sau carora nu le-a venit niciodata sa creada ca as putea face asa ceva. Au venit oameni dragi mie dar la care nu ma asteptam si nu din cauza ca nu ar tine la mine, ci pur si simplu pentru ca viata ne-a despartit drumurile in urma cu multi ani sau poate pentru ca nimeni nu sta foarte bine cu timpul. Si totusi au venit si mi-au facut o bucurie extraordinara.

Emotiile au inceput atunci cand s-au adunat cu totii pentru deschiderea expozitiei.

Cred ca tot timpul am avut emotii atunci cand a trebuit sa stau in fata unei adunari, a unui grup de oameni, iar faptul ca se vorbea despre mine m-a emotionat si mai mult. Bucuria mare vine oricum din faptul ca am reusit nu doar sa ma bucur pictand, ci sa creez ceva ce a placut oamenilor, ce a reusit sa le transmita stari, asa ca pot spune ca am reusit sa imi ating obiectivul.

IMG_2045

Povestile si incursiunea in sufletul meu o sa o fac in urmatoarele povesti de aici.

Am plecat de acolo cu un brat plin de flori si foarte fericita sa vad cati oameni ma iubesc si sunt alaturi de mine.

902477_583790728306099_167449769_o

Pentru mine, lunea a capatat o alta semnificatie. Nu mai e ziua de dupa weekend, cea care e urata de toata lumea, ci a devenit ziua in care dupa job merg la pictura, in locul unde toate sentimentele mele prind viata pe o panza si la care ma bucur atunci cand le vad pline de culoare.

Anunțuri

Stiu ca ai o părere despre asta! Imi poți spune aici:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s