Ma tot gandesc in ultima vreme la acea senzatie pe care o ai cand faci ceva si simti ca este pentru ultima data. Nu stiu daca ati simtit asa ceva. Cred ca cel mai des experimentam senzatia asta in copilarie. Atunci parca lucrurile erau mai simple. Ma intristam si plangeam, dupa care ma linisteam si o luam de la capat in asteptarea unor noi lucruri, experiente care sa ma marcheze din nou.

Cand ne maturizam ni se impun niste reguli, pe care de cele mai multe ori le acceptam tacit, pentru ca e normal sa te supui comportamentului societatii in care traiesti. Nu trebuie sa iti exprimi sentimentele pentru ca de cele mi multe ori ele sunt folosite impotriva ta. Orice sentiment exprimat este o slabiciune pe care o arati celor din jurul tau si care la un moment dat va fi exploatata. Am ajuns avizi de manipulare si de exploatare a situatiilor si a oamenilor. Daca la un moment dat arati ca iti place ceva, acel ceva va poate ajunge “tool-ul” de santaj prin care vei fi determinat sa faci ceva ce poate nu te caracterizeaza.

Fiind educata profesional intr-un mediu corporatist, pe masura ce am inaintat in varsta am inceput sa folosesc o masca. Mi-am rezervat insa dreptul de a-mi alege masca. Si nu, nu am ales una de profesionalism rece, ci una de zambet si caldura. Mi-a fost reprosat de multe ori ca masca mea poate induce senzatia de lipsa de maturitate, sau de faptul ca o expresie de buna dispozitie poate da senzatia ca nu esti implicat suficient in ceea ce se intampla la job. Au existat interpretari multiple, dar daca tot e sa avem o masca, macar sa avem dreptul sa ne-o alegem.

In urma cu mai mult de 2 ani, dupa o perioada destul de lunga de stat acasa cu copilul am inceput un job foarte solicitant, ocupandu-ma de niste branduri extraordinare (eu – marketing). In toata perioada asta am experimentat nu doar un job si o companie, ci un stil de viata complet nou. Am intrat intr-o lume diferita de cea in care traieste un familist usor traditionalist, cum m-as putea caracteriza. Am experimentat pe rand de la petreceri extravante la cele nonconformiste, plecari in tara si in afara tarii, perioade de lucrat noptile sau in weekenduri, nopti albe de clubbing sau de organizari de super evenimente. Totul mi-a placut si am pus in acest job toata pasiunea de care sunt capabila.

Evident ca toate astea au venit cu reversul – sacrificii ale unor activitati sau satisfactii venite din viata de familie. Normal ca sunt un mare fan al petrecerilor in familie, al gatitului excesiv de sarbatori, al gratarelor cu prietenii la final de saptamana, ca orice roman care se respecta.

 

Sa tot fie vreo doua luni de cand m-am despartit de acest job. Am revenit incet la viata de dinainte si am incercat sa recuperez ceea ce am pierdut in ultima vreme. Am iesit mult cu familia, cu prietenii carora rar le mai raspundeam la telefon, am gatit, mi-am facut gradina de legume si am pictat!

Ce-i drept, imi lipseste stilul de viata, imi lipsesc colegii, brandurile mele. Mi-e clar ca a fost job-ul pe care l-am iubit cel mai mult pana acum.

 

Ce nu-mi lipseste? Masca!

S-a incheiat un capitol din viata mea si am suferit dupa el, dar acum pot sa sufar sincer, ca in copilarie, fara sa fiu judecata! Si dupa asta pot fi pregatita pentru un nou capitol, cu noi provocari si satisfactii!