Full time job – mama

Stiti ca va spuneam ca am un super baietel, care in urma cu niste ani a fost un super bebelus. Prin viata mea de mamica m-am lovit de diverse intrebari si situatii, pe care le-am depasit cu brio. Asta nu inseamna ca am fost eu mama model care le-a stiut pe toate! Am avut o multime de momente in care il  intrebam pe sotul meu unde e cartea de instructiuni a copilului, ca eu n-am idee ce sa-i mai fac! 🙂

Intram si cautam peste tot informatii, doar ca la un moment dat erau asa de multe „sfaturi”, ca nu mai stiam care e cel corect. M-am scuturat putin si am luat-o de la capat.

Premise: copilul asta e al meu! l-am tinut in burtica 9 luni, deci eu ar trebui sa stiu ce e mai bine pentru el!

Am inceput sa ii cunosc fiecare scancet si zambet si sa simt exact ce trebuie sa facem amandoi ca sa ne fie bine!

Am invatat ca nu trebuie sa refuzi sfaturile, dar chiar daca le asculti, asta nu inseamna ca trebuie sa si aplici ce auzi! Totul trebuie sa treaca prin filtrul tau de mama inainte de a testa pe bebe. Fiecare copil e unic si doar tu stii cu ce e special. Copilul iti arata exact cand e momentul sa treci la urmatorul pas! Nu-l grabi!

In tot amalgamul de sfaturi am avut cel mai mare noroc cu doctorita de familie, care este o tipa foarte cerebrala, cu multa experienta si cu un foarte bun instinct. La orice dubiu sau intrebare pe care o aveam avea grija sa imi raspunda, sa ma sfatuiasca si sa imi dea optiuni, astfel incat in permanenta alegerea sa fie a mea.

Zilele trecute ma intreba o prietena, proaspata mamica, de diversificare. Pentru mine a fost cea mai frumoasa perioada. Si aici am avut noroc cu doamna doctor minune.

Daca am tot primit intrebari pe tema asta, m-am gandit sa impartasesc reteta noastra de diversificare, ca poate mai sunt si alte mamici in cautare. Mie mi-a placut tare pentru ca mi se pare de foarte mult bun simt si pasii sunt extrem de logici.

Reteta diversificare:

Diversificarea se face strict individualizat in functie de alimentatia anterioara, starea de nutritie a sugarului, riscul de alergie alimentara, disponibilitatile de sezon.

Alimentele noi se introduc treptat, inlocuindu-se o masa de lapte, cand copilul este in perfecta stare de sanatate, cu testarea tolerantei digestive. Masa se incepe cu alimentul nou introdus si se administreaza cu lingurita. NU SE INTRODUC 2 ALIMENTE NOI SIMULTAN!

ATENTIE! Daca refuza alimentul nou, nu insistam (EXISTA RISCUL ANOREXIEI PSIHOGENE LA SUGAR), incercam dupa 2-3 zile. Urmarim toleranta tinand cont de aspectul scaunului, colici, varsaturi. Daca apar modificari renuntam la introducerea lui sau a altui aliment timp de 1-2 saptamani, pana la refacerea tolerantei digestive.

Prima masa diversificata este masa de la ora 10, iar alimentul nou introdus este fructul. initial suc de fruct/de legume (mar, morcov), cate 1 lingurita, crescand pana la 10 lingurite, apoi pulpa de fruct (mar, piersica, para). Banana se da dupa 8 luni. Fructele sub forma de compot se pot da de la varsta de 6 luni. MASA DE FRUCTE SE ADMINISTREAZA IMEDIAT CE A FOST PREPARATA, NU SE PASTREAZA LA FRIGIDER, NU SE INCALZESTE.

Noi am inceput cu cate o lingurita de suc de morcov si am adaugat cate o lingurita pe zi pana am ajuns la 10. Din ziua 11 am inlocuit cate o lingurita cu suc de mar, pana in ziua 20 cand am ajuns sa avem 10 lingurite de suc de mar. Am continuat apoi cu pulpa de piersica. Preferatele lui Edi au fost perele si piersicile. 

A doua masa diversificata este masa de la ora 14, masa de supa. Initial supa de zarzavat, apoi, de la 5 luni, se introduce CARNEA DE PASARE  SAU DE VITA-30g/zi (din 2 in 2 zile), fiarta separat, mixata si pusa in supa de zarzavat, iar de la 6 luni se poate fierbe cu zarzavaturile.
Tot de la 6 luni se poate da ficatul de pasare si galbenusul de ou fiert tare, 5-10 min., de 2-3 ori /saptamana, incepand cu 1/8 in piureul de legume. Pestele alb (salau, pastrav, stiuca) de la 8 luni ca si perisoarele de carne sau ciorba acrita cu bors sau lamaie.

Branza de vaci se da de la 5 luni,1-2 lingurite, in piureul de fruct sau in cel de legume in zilele in care nu dam carne.

A treia masa diversificata este masa de la ora 18, care este masa de fainos (cereale in functie de varsta la care se incepe diversificarea: cereale pentru varsta de peste 4 luni sau de peste 6 luni sau 8 luni). Grisul sau alte produse care contin gluten se introduc dupa varsta de 8-9 luni, dupa ce copilul s-a obisnuit cu fainurile fara gluten. (Glutenurile pot induce aparitia unui sindrom celiachiform).

Noi am bagat cerealele de la 6 luni.  Erau preferatele lui, doar ca i le bagam in biberon, ca daca i le dadeam cu lingurita plangea crunnt ca nu ma miscam suficient de repede! 🙂

Dupa 6 luni se poate introduce si iaurtul (eventual cu 5% zahar), iar de la 8 luni se pot adauga biscuitii.

Am folosit iaurt simplu, fara zahar si a fost indragit din start. Inca a ramas gustarea care ne scoate din situatii delicate.

ATENTIE!

-NU SE DAU: ZMEURA, CAPSUNI, FRAGI, MURE SE DAU DUPA VARSTA DE 2 ANI.
-CARNEA DE PORC SAU OAIE SE DA DUPA VARSTA DE 3 ANI.
-ALBUSUL DE OU SE DA DUPA VARTA DE 1 AN.

ATENTIE! CELE MAI ALERGIZANTE ALIMENTE SUNT OUL, PESTELE, CAPSUNILE. NU SE ADMINISTREAZA DACA IN FAMILIE SUNT PERSOANE CARE PREZINTA TEREN ALERGIC.

Noi ne-am mai adaptat pe alocuri in functie de reactiile pe care le avea la mancaruri, dar ideea e ca ne-a ajutat foarte tare si sper sa ajute si alti copii!

Stiu ca ai o părere despre asta! Imi poți spune aici:

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s