Am fost tare fascinata in ultimii ani de floarea de cireș – sakura la japonezi. Ce-i drept pe mine ma fascinează toată cultura japoneza, in general. Cred ca sunt exponenți ai păstrării adevaratelor valori si traditii, dar din păcate e doar o părere livresca, deși mi-ar plăcea foarte tare sa le trăiesc cu toți porii.

Nu mai stiu de unde sau cand a început obsesia pentru floarea de cireș. Am flash-uri cu diverse momente in care a apărut in viața mea! Mi se întâmpla ca, uitându-ma înapoi, sa conectez diverse momente si sa imi dau seama ca probabil a fost tot timpul parte din mine.

Primul moment pe care mi-l amintesc este de acum câțiva ani. Eram la ai mei in vizita si se mutasera de curând. In vria de a aranja lucrurile si de a le găsi un loc mi-a picat in mana un obiect care mi-a atras atenția. O cutie micuta, finuta, decorată delicat cu o crenguta cu flori de cireș. M-am îndrăgostit de ea instant. Din păcate s-a pierdut in proces, dar amintirea mea a rămas acolo la loc de cinste.

Tot in urma cu niște ani, mi-a picat in mana o carte – Foc in pavilionul de ceai, Ellis Avery. La cărți, in general, imi amintesc starea pe care mi-au dat-o, subiectul in linii mari si câteva detalii care fac diferența. Cel mai pregnant mi s-a întipărit in minte sakura – floarea de cireș si respectul pe care japonezii i-l poarta. Da, si povestea din spatele ceaiului.

Cand am început sa pictez, unul dintre primele mele tablouri, si unul dintre cele mai iubite, a fost cu flori de cireș.

Acum vreun an, am văzut ca ma fascinau toate pozele cu cireșii înfloriti, așa ca am vrut sa imi pictez propriile mele flori de cireș. A fost primul tablou al meu pe care l-am vândut. In doua exemplare.

Am început sa caut simbolistica. Vroiam sa stiu de ce ma atrag așa de tare! Si am găsit. Am descoperit cu stupoare ca eu sunt floarea de cireș. Eu sunt cea plină de viata, dar efemera! Citeam despre bucatele din mine! Ma căutam pe mine prin ceea ce pictam, citeam si admiram.
Încercam sa scot la suprafața trăsături de caracter pe care am încercat sa le ascund, sa uit ca le am. Din păcate, acea dorința de a proiecta o imagine de om puternic, anulează si părți din tine care ai senzatia ca înseamnă slăbiciune, dar care nu sunt altceva decât frumusetea ta interioară. Sistemul de apărare blochează tot! Si ești atât de fascinat de imaginea pe care o proiectezi, încât uiti ca aia e masca. Ignori ca te golesti pe interior si ajungi nu o masca, ci o carcasa.
Eu am avut noroc. Forțele alea ale naturii s-au unit si mi-au creat contextul. Mi-au dat timpul necesar sa ma redescopar.

Si m-am găsit! Intr-o floare de cireș!

//

Web analytics