Dar zau ca nu inteleg cum de iti permiti sa fii fericit! Sau, ma rog, sa pari fericit! Cum sa zambesti si sa fii pozitiv cu atatea nenorociri care se intampla?

Oamenii nu te vor fericit! Asta e clar! Ii deranjezi! Ii faci sa se adâncească in starea lor. De ce? E simplu! Daca tu ești fericit sau binedispus, prin comparație, viata lor e chiar mai deprimanta! Cine ar vrea sa vadă asta? Corect! Nimeni!

Ati sesizat ca daca ești fericit e imposibil sa nu ajungi langa un om al carui unic scop pare sa fie sa iti stearga zambetul de pe fata?
Si de regula nu se folosește de kilu’ de lamai, ci se foloseste de nefericirea lui.

In functie de relatia care exista intre tine si nefericit, are mai multe unelte la care poate apela. Daca iti este apropiat, iti spune despre problemele lui. De regula, daca tu chiar tii la persoana respectiva, te afecteaza. Te face sa te gandesti la problemele lui, ba chiar sa incerci sa ii gasesti solutii la probleme. Si te adancesti, si te zbati ca sa gasesti cea mai buna metoda de a rezolva respectiva problema. Dar oare nu ai putea face tu ceva? Iti dai seama? Daca ai reusi sa ajuti aceasta persoana draga tie sa rezolve problema, poate ar fi si ea fericita! Atunci tu ai fi si mai fericit! Si asa stai si te zbati sa gasesti solutii si undeva pe la sfarsitul zilei, daca te intreaba cineva ce faci, daca esti bine, ce crezi ca raspunzi? „Bai, uite, am o problema si nu reusesc sa o rezolv. Toata ziua m-am chinuit, dar nu am gasit nici o solutie”. Ba chiar esti usor depresiv. Cand te duci seara la culcare ai un sentiment de tristete ca nu ai reusit sa iti atingi scopul pe ziua respectiva. Chiar nu intelegi cum de nu ai fost in stare.

Heeeeeiiiiii!!!!! Stop! Da-te inapoi 3 pasi si reevalueaza situatia! Nu, nu ca sa gasesti o solutie, ci ca sa iti dai seama ca nu e problema ta. Chiar nu iti dai seama? Persoana draga tie nu numai ca a reusit sa iti stearga zambetul de pe fata, ci a facut cu mult mai mult de atat! Da, da! Ti-a predat tie problema. Acum sunteti doi in aceeasi barca, in conditiile in care chiar nu e problema ta!

Culmea e ca nici macar nu o face cu rautate! Normal ca tine la tine! De cele mai multe ori nu vrea sa iti transfere problema, ci doar are nevoie de caldura si sustinere, nu de cineva care sa incerce sa ii rezolve problema. Poate e si putina invidie la mijloc! Daca are o problema, iar tu esti bine, parca e o nepotrivire si atunci instinctiv incearca sa o reduca. Dar nu o face cu intentie, ceea ce chiar conteaza. Oricum inca nu sunt sigura cine e mai vinovat de situatia asta: cel care isi povesteste problema sau cel care si-o asuma.

Asta e situatia cu apropiatii! Cu „altii” situatia e si mai grava!

Daca exista vreun grad ierarhic la mijloc sau nu ai incotro si trebuie sa apelezi la „altul” pentru ceva, intotdeauna va incerca sa te umileasca, sa iti zadarniceasca planurile astfel incat sa poti simti cat de grea e viata si cam cat de importanti sunt ei! Ai ajuns la mana lor! Nu o sa-ti mai arda de ras dupa! Cum ar putea ei sa fie complet nefericiti si tu sa iti etalezi cu nerusinare dintii si ochii lucitori prin fata lor? Asta este ca o injurie, este ca si cand ti-ai bate joc de ei.

Din categoria asta o sa pomenesc doar doua exemple care pe mine m-au marcat de-a lungul timpului:
– functionari publici de la care ai nevoie de niste acte, care, by the way, sunt ale tale, cu replici de genul „don’soara, dar aveti rabdare ca nu fac decat asta!”, in conditiile in care doamna „decat” share-uia ultimele barfe cu colega de birou
-sefi, cu replici de genul „ce sa-i faci, Nicoleta, cu totii avem o viata grea!” WTF, viata mea era frumoasa pana sa te intalnesc pe tine

Dar tot din aceeasi categorie fac parte: profesorii la scoala, portarul de la o institutie, secretarele…de oriunde, pana si partenerii din trafic, daca ai cumva nevoie sa te strecori la stanga, dar tu erai pe banda de inainte.

Aici intra tot poporul!
Cu totii am fost, si mai suntem inca, o parte a acestei categorii. Cand ne ajunge frustrarea de la toate situatiile in care am fost injositi! Cand simtim pe cineva mai slab ca noi, simtim miros de sange, de razbunare! Si nu facem economie! Ne folosim de toate metodele!

Ii incarcam pe cei apropiati si le transferam problemele noastre, desi ne enerveaza dupa, pentru ca ni se pare ca ne streseaza cand incearca sa ne gaseasca o solutie la problema pe care nici eu nu au avut-o. Si replicam  usor iritati: „Nu-ti mai asuma tu problemele mele. Lasa-ma sa mi le rezolv, ca nu faci decat sa ma stresezi! Stiu eu mai bine cum sa ma descurc!”

Pe „altii” ii calcam in picioare daca ni se pare ca sunt mai jos! O sa ii injuram cu foc pe cei care „ne taie fata” in trafic sau care nu au plecat fix in secunda in care semaforul a aratat verde, o sa il injosim pe chelnerul care a indraznit sa uite sa ne aduca ardeiul iute la ciorba sau pe vanzatorul care nu s-a miscat suficient de bine pentru noi!

Nu mai bine ne-am pastra noi frustrarile pentru noi? Ce s-ar intampla daca nu am pedepsi chelnerul pentru ziua proasta pe care am avut-o noi la serviciu sau colegii pentru problemele pe care le avem noi acasa? Ce s-ar intampla daca ne-am povesti doar lucrurile frumoase care se intampla in viata noastra?

„Buna, iubito! Cum ti-a fost ziua azi?”

„Am avut azi un moment asa de frumos!”/ „M-am distrat azi in pauza de masa”/ „Nu o sa crezi ce idee de concediu mi-a venit!”

Hai, facem o incercare?