Cum sa frustram copiii in cativa pași simpli

Fiecare cu fricile si frustrările lui. Cu toții ajungem la un moment in viata in care ne dam seama ca daca am lua-o de la capăt am face lucrurile altfel. Unele se pot schimba, altele vor rămâne adânc implantate in noi si probabil vor fi regretele vieții noastre. Cata vreme putem trai cu ele, totul e ok. Problema e ca la un moment dat devin obsesii. Si daca noi nu le mai putem repara, atunci ne facem copii. Urmasii noștri sunt condamnati sa fie unealta noastră de a ne stinge obsesiile. Eu nu am avut ocazia sa învăț germana? Nici o problema! O sa o mănânce fi-miu pe pâine! Nu a avut cine sa ma învețe sa pictez? O rezolvam si pe-asta! O sa meargă el la cursuri!

Dar de câte ori ne intrebam daca si el vrea asta? Nu cumva noi fix prin încercarea de a ne șterge obsesiile noastre ii creăm copilului nostru, viitorului adult, un alt sir de frustrari? Ce-i drept, diferite de ale noastre.

Cand l-am dat prima data pe Edi la gradinita avea 1 an si șapte luni. Am participat cu emoții la prima ședința cu părinții. Înainte de a merge acolo m-am pregătit moral pentru momentul extrem de important. Nu va pot descrie socul pe care l-am avut cand am vazut inversunarea părinților, si in mod deosebit a mamelor de a-si supraîncărca odraslele. Inversunarea de a face comparatii si de a cere evaluări, doar pentru a se convinge ca au cel mai deștept copil. Wtf? Copiii aia, la nici 2 ani, aveau o lista de optionale care ar fi dărâmat si pe unul mai mare, darămite pe un ghemotoc care abia Știa sa meargă. O mama era chiar ușor stresată ca vrea 6 optionale pentru copilul sau , iar săptămana nu are decât 5 zile lucrătoare! Eu in locul ei, le-as fi propus educatoarelor sa lucram si sâmbăta! 😄

Primii ani au fost un cosmar din punctul asta de vedere. Ma trezeam obsedată de gânduri ciudate, cauzate de întrebări de genul: „cum, încă nu merge?”, „auzi, dar nu o fi bolnav, ca prea plânge rau”, „încă poarta pamperși? Pai copilu’ meu a renunțat de jumatate de an. Edi e mai mare, nu?”

Toata lumea stia mai bine decât copilul meu sau decât noi, părinții, exact in ce faza de dezvoltare ar trebui sa fie. Mai grav e cand te prinde cineva cu întrebări de-astea fix cand ai si tu îndoielile tale, ca deh, ești om si e prima data cand faci de-astea! Ăla este momentul in care începi sa alergi de dementa cu olita dupa copil sau te apuca plansul direct in olita, gândindu-te ca ești praf. Nu ești in stare, ca mama, nici sa dezveti copilul de pampers.

Săptămânile trecute am avut iar o faza de-asta! Am fost in vizita la nepoti, iar cel mic (mai mic decât fi-miu cu un an) știe toate literele. Pentru fi-miu toate literele sunt x sau a. O săptămana nu am dormit si am cautat de turbata pe net despre dislexie. Pana la urma mi-am dat seama ca am stresat copilul atât de tare cu literele încât deja le refuza. Nu mai vrea sa gândească atunci cand facem joculete cu litere. Ii e frica sa nu ne dezamageasca si atunci le refuza.

Probabil cu toții ne dorim sa avem cel mai frumos si mai deștept copil! E normal! Si eu vreau la fel! Dar hai sa ne dam un pas înapoi si sa ne amintim care e rolul nostru de părinți! Hai sa ne amintim ca trebuie sa ne lăsam copiii sa își trăiască copilăria. Nimeni pe pământul asta nu o sa le-o dea înapoi! Nu as vrea peste ani sa ma trezesc si sa imi dau seama ca eu am fost cauza din care copilul meu nu a ajuns așa cum mi-as dori! Din dorința de a avea un copil bun, le insuflam o pasiune pentru competiție, care e buna pana la un punct. Le insuflam obsesia pentru perfectiune si dependenta de feedback. Nu cumva asta o sa fie sursa nefericirii de mai târziu?

Si sa ne intelegem! Asta vine de la o mama care si-a dat copilul la 3 optionale, inclusiv germana si pictura. Târziu mi-am dat seama ca lui ii place pictura, dar doar cand se uita la mine pictand, sau cand ii mai arat un tablou nou. L-am dat la muzica, dar am descoperit ca lui ii place dansul.

Am făcut si probabil o sa mai facem greșeli in job-ul asta de părinți! O sa învățăm împreuna cu el, dar sa nu uitam ca trebuie sa il ascultam. De multe ori cer carte de instructiuni, dar din păcate nu a venit cu una!

20131129-234354.jpg

2 gânduri despre &8222;Cum sa frustram copiii in cativa pași simpli&8221;

Stiu ca ai o părere despre asta! Imi poți spune aici:

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s