In intimitatea locului nostru de fumat de acasă imi beau cafeaua cu soțul meu într-o dimineața de duminica.
Programul clasic. Fiecare își ia telefonul din dotare, își îngroapă ochii in el si începe sa butoneze. Din cand in cand mai share-uim chestii care ni se par interesante sau haioase. In rest liniște. Se mai aude cate un clincanit de ceașcă pe masa de sticla sau bricheta.
Liniștea devine enervanta la un moment dat. Las telefonul din mana si încerc sa găsesc un subiect care sa ii distraga atenția.
– Ma gândeam sa fac o ciorba ca sa ii dau lui Edi si la felul doi sa fac o tocăniță de cartofi cu carne.

Își ridica ochii la mine si imi arunca una dintre acele priviri ganditoare care sa imi demonstreze ca mi-a sorbit cuvintele. Se gândește puțin si spune:
– De care cartofi?

Ramân puțin blocată, dupa care râzând in hohote ii răspund:
– Cartofi roșii, de-aia albi nu mai am!

Normal ca nu auzise decât „cartofi” din ceea ce am spus si ca sa nu ma enervez a încropit repede o intrebare ca sa para interesat de subiect.

Clasic, știu! Deja in toate cercurile de prieteni observam obsedant același lucru: oamenii sunt atât de preocupati de tot ce inseamna telefon, internet, social media si pseudo viata socială de acolo, încât uita de real life.
De la o vreme am sesizat ca e din ce in ce mai greu sa vorbești in viata reala. Parca ai limba lipita. Ai o teama de a aborda subiecte. Dar sunt convinsa ca daca aceeași persoana ar fi online ar fi mult mai usor sa vorbești orice.

Ați patit vreodată ca într-o gasca de prieteni sa se interzică telefoanele? Sunt niste momente de tăcere penibila pana inveti din nou sa vorbești, sa interactionezi. Dar satisfactia pe care o ai dupa o discuție buna chiar nu se compara cu nimic.
Hai sa lăsam telefoanele si sa învățăm din nou sa ne privim in ochi. Sunt așa de multe de descoperit acolo! Nu degeaba se spune ca sunt oglinda sufletului!