Am zile in care pur si simplu dau timpul înapoi ca sa vad unde gresesc. Ma trezesc dimineața si ma gândesc cam in ce ordine sa imi abordez lista interminabilă de to do. Si o abordez. Unele ies, altele nu.

Dintre toate lucrurile cred ca cel mai tare ma afectează cand imi propun sa imi las o faramita de timp pentru mine si nu imi mai iese. Sau cand imi propun sa petrec o bucata de timp frumos cu copilul meu si nu imi ating obiectivul. Si nu neaparat ca nu imi rămâne timpul necesar, ci de regula daca eu am in cap sa fac ceva cu el, ei bine, întotdeauna el are in plan altceva. Normal ca altceva-ul lui este ceva care ar trebui sa imi consume mie mult mai multă energie decât mi-a rămas pe ziua respectiva.
Si încep negocierile! Daca reușesc sub o forma sau alta sa ii impun ce vreau eu, iese cu urlete. Si de unde era o activitate care in mod normal ii place, ajunge sa o facă pentru mine. In varianta in care ii cedez, sunt praf de oboseala dupa.
Ce mi-a venit mie astăzi sa il duc la mall sa vedem Clopotica 3D. Si surpriza pe deasupra! Copilu’ cand a vazut mall, direct a luat drumul spre locul de joaca. Explica-i ca hai sa mergem ca nu mai prindem filmul! Normal ca el era setat! Intr-un final am reușit sa intram si chiar ne-a plăcut tare!
Problema nu era nici pe departe rezolvată! El tot la locul de joaca vroia! Știți unde ne-au scos astia din sala de cinema? Surpriza! Fix la locul de joaca! Si da-i negocieri si crize si nervi ai plansete! Am reușit sa ieșim pana la urma!
Pe drum, printre suspine, imi spune: „si sa știi ca in casa asta nu trebuie sa faceți regulile doar tu ai tati! Trebuie sa mai fac si eu reguli!”

Si ia uite cum ma pune pe gânduri! Normal ca are dreptate! Chiar daca e o activitate care ii place, nu i-am dat dreptul sa aleagă! I-am impus-o! Din nou!

Asa ca mi-am stabilit o noua regula: no more surprises from me! De acum mergem pe întrebări cu variante de răspuns!
Face bine la bunăstarea noastră mentală!