De cand ma stiu am fost maniaca cu controlul! Sa am lucrurile in mana, sa ma simt stăpână pe ce fac si cum fac. Am avut adânc implantat in cap credinta conform căreia trebuia sa fiu independenta ca sa pot face ce vreau eu, iar una dintre învățămintele din familie era ca „esti independent atunci cand ai independența financiară! Câta vreme eu te susțin financiar, trebuie sa faci ce iti spun eu!”

Am fost marcată multă vreme si am luptat sa fac cariera și din cauza asta, nu numai din ambitie.
Vroiam sa pot face ce vreau eu, cand vreau eu.
M-am mutat devreme de acasă! La 22 de ani, eram deja mutată. La 25 eram deja căsătorită. La 28 aveam deja copilul. Nu mi-am dat seama cand am trecut de la faza de stăpână pe timpul meu la faza de „definitely not mine anymore”.
Este normal ca in momentul in care au intervenit responsabilitatile, structura timpului sa se schimbe! In cea mai mare parte a timpului nu ma pot plânge de asta pentru ca ne facem un program chiar drăguț! Sa ne intelegem, nobody’s perfect! Am câteodată câte o lene sa fac mâncare, sau trag de mine sa imi fac copilului dus, al meu iese clar din calcul! Dar asta e omenește! Va anunț cand o sa devin robot!
Problema mea e alta: cum au ajuns alții sa aibă senzatia ca au dreptul sa ma controleze, sau sa intervină in programul meu!

De la dorința de a nu ignora sentimentele oamenilor din jurul meu, a celor apropiați noua, am ajuns sa țin cont mai mult de ei decat de mine. Din dorința de a-mi face treaba bine si de a nu dezamagi, am ajuns sa fiu concentrata exclusiv pe ce fac si sa ma trec pe mine in coada listei. Din dorința de a nu supăra pe nimeni, ajung sa fac o mulțime de lucruri care nu sunt pe lista MEA de prioritati.

Si la finalul unei perioade in care uit de mine, stau si ma întreb unde e ușa. Cum ies de-aici? Nu-mi place mobila! Pot sa redecorez?

Ma mai trezesc câteodată ca ma scutur si creez valuri ca sa imi recastig timpul înapoi, doar ca in maxim 1 luna ma trezesc din nou înapoi. Ma simt ca in ziua cartitei! Wtf?
La un moment dat ma bănuiam ca imi place situația. Ma gândeam ca e si asta o modalitate de a atrage atenția oamenilor, ca daca esti „aia buna” , toti cei care comentau ceva de tine ca om, brusc ar deveni mai blanzi si înțelegători. Cu timpul nu m-am mai acuzat de asta. Stiu ca imi displace profund situația, si stiu ca ma duce capul suficient de mult încât sa nu mai am asteptari de la oamenii mai sus mentionati.
Si totuși… Cum fac sa ies de aici? La nivel rational stiu ca trebuie sa setez niște limite, doar ca in practica am o reala problema in a spune „nu”. Si așa ajung sa înghit momeli si sa ma ocup de o mulțime de treburi care nu erau ale mele „in the first place”.

Am nimerit săptămânile trecute si o carte de-asta motivațională geniala, doar ca nu ma motiva in direcția pe care o vroiam eu. Ma învata cum sa trag mai mult de mine. Am ajuns de ma culcam la 12 noaptea si ma trezeam la 6, fara a avea vreo treaba in mod deosebit. Doar vroiam sa verific daca funcționează teoria conform căreia un lucru/ acțiune iti intra in obicei după ce l-ai făcut de 21 de ori. M-am trezit la 6 vreo luna. După asta am revenit la snooze-ul ceasului la fiecare 10 min. Cearcănele sunt oricum încă „in place”. Oare dispar după alte 21 de zile?

Whatever! Mai căutăm cărți care sa ma motiveze in direcția care trebuie! Feel free sa imi recomandati!

Ce mi-e clar e ca daca eu nu o sa setez limitele, nu exista nimeni pe lumea asta care sa o facă pentru mine. Daca eu nu imi păstrez timp pentru mine, întotdeauna va apărea cineva care sa aibă o idee mai buna despre ce as putea face cu timpul meu. Iar varianta de a verifica daca are dreptate is not working. De regula după ce ai încercat cu o recomandare si nu a mers, are o noua recomandare păstrată la naftalina pentru mâine!

Noul edict de aplicat: stabilește limitele si tine-te de ele!
Am zis! – era o vorba! 🙂