Îmi spusese maică-mea o poveste de pe vremea când era ea însărcinată cu soră-mea. Îmi povestea cum își dorea ca sora mea să semene cu bunica, mama tatălui meu. Să fie blondă, cu ochi albaștri. Și exact așa a ieșit! Maică-mea era convinsă că asta s-a întâmplat de la cât s-a rugat ea.

Mi-a venit și mie rândul. Când eram însărcinată, am aplicat tehnica. Am început să mă concentrez și să mă gândesc cum mi-aș dori să fie copilul meu.
– Să aibă clar ochii lu’ taică-su!
– Să aibă nasul lu’ taică-su (al meu, vă povesteam că a fost coșmarul adolescenței mele că e cocoșat. Nas de grecoaică, că cică mă trag din neam de turci și greci!)
– Să aibă și gura tot de la taică-su
– Aaaaaa… Și urechile. Ale mele sunt mai mari.
Ok, de fapt capul cu totul poate să fie de la el.
Mai departe:
– mâinile pot fi ale mele, cu tot cu forma degetelor și cu unghiile
– fundul…hai, să fie tot de la taică-su
– picioarele…de la oricare! N-avem probleme acolo.
Aaa, am uitat! Și daca e fată, sper să nu ia sânii de la taică-su! :-)))))

Am acoperit cam tot. Da! Tot! Mai puțin cu cine să semene ca om.
Aveam niște discuții cu soțul meu după ce aflasem deja că e băiețel si nu i-am spus decat câteva lucruri: să nu fie un molâu de-ăla „unde-l pui, acolo sta”, sa ne provoace ca să nu ne plictisim și să fie smart.

Mi-a dat Dumnezeu precum am zis și peste. Nu, nu fizic. Fizic e fix ce ziceam eu în imaginația mea, doar că acolo unde nu am precizat, a mai luat de unde a putut. Gen părul de la soacră-mea, fălcuțe de la mine etc.

Nu acolo e vârful. Vârful e la alea cu molâu, provocarea și smart.

Nu știu dacă mi-a fost dat să vad vreun copil mai încăpățânat ca ăsta demult. Cred că de când eram eu mică. Singura diferența era că pe noi ne mai altoiau bunicii, așa că ne păstram trăsăturile de genul asta pentru colegii de grădinița și de școala. Ei bine, la el nu. Își exersează abilitățile pe noi. De fapt, cel mai des pe mine. Dimineața. Pe drum spre grădinița. Când e aglomerat si plouă. Și mi-e somn. Și am draci. (V-am povestit vreodată cât sunt de ciufută dimineața? :-)). Măi și dacă îl vezi cum caută în memorie exact subiectele la care știe că m-am mai enervat! Eu, mai fraieră, reacționez instant. Azi m-a luat cu o jucărie cu care vroia să meargă la gradinita deși știa ca nu îl las. Apoi a continuat explicându-mi de ce o să renunțe el la engleză și germană de la anul și o să meargă la baschet și la karate. Și a încheiat apoteotic spunându-mi că el când o să aibă un copil o să îl lase să facă exact ce vrea el. (Precizare: asta după ce ieri a concluzionat că el nu o să facă niciodată un copil. O să stea doar el cu fata lui, adică iubita, adică soața. De ce? Nu i se pare distractiv să ai copii.)

Cred că replicile pe care le aude cel mai des în ultima vreme sunt:
– „oare cu cine oi semăna așa capos?” Și apoi către mine: „ăsta e numai al tău”!
– „Nicoletă, dă-te jos din copac” – sunt renumită că stăteam mai mult prin copaci și că săream gardurile pentru că mi se părea mai simplu decât să intru pe poartă. Nu știe de faza cu mâncatul semințelor pe casă din cauză că nu aveam voie în casă și sper să nu afle prea curând.
– și tot către mine: „ăsta e ciufut dimineața exact ca tine!”

Cred că trebuia să fiu mai specifică atunci când dădeam instrucțiuni cu cine să semene. Deși chiar nu cred că aș putea spune vreodată că aș fi vrut să fie altfel. E fix cum l-am vrut. Și mi-e un drag de el! Chiar și când încearcă să mă enerveze mor de dragul lui și zâmbesc când îmi amintesc fazele pe care le face. Este un izvor de creativitate și prospețime. De-aia pură cum numai la un copil poți găsi. Și e fun. Toate lucrurile pe care le știai se schimba. Ajungi să ai o privire proaspătă asupra unor lucruri care deja erau bine băgate în sertărașele lor la tine în cap. Vine și îți pune sub semnul întrebării niște principii care nu erau solide, niște idei ușor preconcepute sau niște obiceiuri fără fond. Și redescoperi tot. Și te bucuri de ele pentru că abia acum le descoperi. Pâna acum le ignorai. Existau și atât.

De-asta vreau să faci un copil când o să fii mare. E distractiv să stai cu fata ta, mami, dar să vezi cât de frumos e să ai prospețime la pachet. Să vezi cum e sa iubești necondiționat și să îți tragi energie inclusiv din prostiile pe care le face copilul tău. Da, ți se schimbă viața, ce-i drept. Dar abia atunci ai senzația că trăiești cu un scop!

Te iubește mami, Scopul meu!