Mami, și noi o să ne facem îngeri? 

– Mami, și noi o să ne facem îngeri?
Încerc să îmi blochez acele de gheață  care îmi atacă  șira spinării. Fac repede conexiunile și încerc să  reactionez fără să  îmi simtă frica.
– Nu știu, mami! Probabil că la un moment dat o să fim.
– Dar nu ne putem face acum?
Deja nu mai sunt doar ace. Mi-a înghețat jumătate de corp și am o reacție fizica de frig care mă scutură din toate încheieturile.

– Mai avem multe de făcut până  atunci, mami! Avem multe experiențe frumoase de trăit. Avem timp să fim și îngeri.

Cum să-i explic că moartea e rea? Cum să îi spun că nu are fețișoara de înger a fetiței cu chibrituri.

Pentru mine e altfel.

Îl văd pe colegul meu de bancă din liceu, desfigurat de un accident provocat de un troleu pe trecerea de pietoni. Mă  văd pe mine obsedată pentru multă vreme de cei 500 de lei pe care îi aveam datorie la el de la un croissant cu ciocolata 7 days. Îl luasem cu o zi înainte de la chioșc. Bălisem la el și nu aveam nici un leu. Mi-a dat el. Și la mine au rămas.

Ma gândesc la Vivi sau Mister, cum îi spuneam noi, care părea cel mai sănătos și voinic om din câți știam și care a dispărut subit. S-a internat pentru probleme cu inima și ne-au sunat ca sa ne spună ca „a scapat”! Țin minte că  m-a șocat exprimarea. Prima data am crezut ca a ieșit cu bine din operație, dar de fapt venea acasă doar ca să plece pentru totdeauna. 

Îl văd pe unchiul meu care a ieșit într-o dimineața de iarna în curte, a căzut din picioare și nu s-a mai ridicat. O văd pe una dintre fetele de la magazinul mamei mele care a murit pe buda, la o vecina după ce tocmai închisese magazinul.

Îmi revin în minte toate momentele de când am aflat că bunicul tău e bolnav și până am plâns cu toții lângă un maldăr de pământ. Îmi amintesc cum mă chema continuu lângă patul lui ca să îmi spună sa fac eu ceva ca sa se termine. „Hai, fetiță, tu trebuie să găsești o pastilă sau ceva ca să se termine mai repede. Nu mai pot! Cu ce am greșit eu de trebuie să mă chinui așa?”

Și nu s-a mai chinuit mult! 

Și mi-a rămas în minte imaginea ta, puiule, când ai sărutat crucea pentru că pe el nu mai puteai! 

Nu, puiule, nu are nimic de-a face cu îngerașii. 

Pentru mine e durere. Durerea lipsei. Când vrei să iei pe cineva în brațe și nu poți. Când vrei să îi mai auzi o dată  vocea și nu mai ai cum. 

-Ce bei, tataie?

-Ce vrei tu, fetița!

-Păi eu beau ce vreau. Zi ce vrei tu!

-Ce ai! Nu contează!

-Ce mă enervezi că  nu zici niciodată clar ce vrei!

Photo credits: https://abstract.desktopnexus.com/get/1209636/?t=8c3je8l8rmiv1bcmban4ckl1v4583353caf18e2

Stiu ca ai o părere despre asta! Imi poți spune aici:

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s