Ne adaptăm, cu toții... Greu, ce-i drept! Învățăm cum să trăim și altfel. Învățăm cum să ne schimbăm și, din păcate, învățăm cu frica. Nu știm ce ne poate aștepta dacă ieșim, dar nici dacă nu ieșim. Citeam zilele trecute un articol extrem de interesant al lui Yuval Noah Harrari (articolul integral aici), care prezenta … Continuă să citești Alegeri… de criză
Știți oamenii cu pozele perfecte de familie, de sărbători? Doamne, ce lung mă uitam la ei. Și cât de aspirațional. Noroc că mi-a trecut. Vă spun și de ce...
Doamne, cat suntem de defecți! O generație întreaga de părinți frustrați, veșnic în căutare de sine, și veșnic în încercarea de a face ce trebuie, cum trebuie! Ne-am născut din frustrarea unor oameni care ne-au făcut ca sa ne pupe în somn și ne-am trezit, la rândul nostru, făcând copii pentru ca asa trebuie. Trebuie … Continuă să citești Copiii se pupa în somn
Imi place sa creez, sa ma duc la targuri, sa ma perfectionez si sa ma dezvolt, sa experimentez cu diverse tehnici. Foarte multi nu stiu, ca treaba noastra nu se rezuma doar la nivelul creatiei, trebuie sa faci si achizitia marfurilor, sa fii si tamplar, sa te pricepi la marketing, sa incerci sa fii cat de cat bun in relatiile cu publicul, sa fii postas, si pe langa toate astea mai esti si sotie, si mama, si profesoara in cazul meu. Avand un home-business, fiind o mama care lucreaza de acasa inseamna ca esti acolo 24 de ore din 24 (+/- cateva ore), si aceasta este si asteptarea clientilor care iti scriu la ora 10 seara.
"Preferatele mele sunt tablourile cu papadii. Ideea de a tintui in cuie ceva ce poate pluti in aer la numai o adiere de vant, mi se pare geniala."
Și cum stăteam eu, așa, acasă, în plin proces de împrietenire cu fiica mea și foarte grijulie să nu îi dau senzația vreun pic fiului meu că nu mai are porția lui de de toate, așa ce chef de treabă mi-a venit, ce nu vă puteți imagina. Sa am.si eu măcar o bucățică din timpul … Continuă să citești Femei de povestit
Îl îmbrățișez lung și îl adulmec! Mă uit la obrăjorii lui și mă întreb când au încetat sa fie de bebeluș. Pielicica lui, care mi se părea cea mai fina din lume, acum îmi pare de copil mare. Îmi curg lacrimile continuu și îi repet în ureche încetișor "te iubește mama mult de tot"!
Pentru mine nu e cu îngerași. E cu durere! Durerea lipsei și a dorului. A nevoii de a îmbrățișa pe cineva care nu mai e.
Ce se intampla daca brusc te trezesti? Ce faci daca brusc trebuie sa iti dai seama cine esti si ce sa faci?
Mă cuprinde la ceva vreme câte o vrie asa, de rezolv jumate din chestiile lăsate în pending de muuuulta vreme. De regula patesc asta când se face frumos afară. E, uite ca de data asta a venit cu gerul. Mi-a dat frigul ăsta o viteza ce nu-mi vine sa cred. Zau ca nu mă plâng. … Continuă să citești Sa ne infofolim
Nico Dumitrascu's Blog 